Ministerul Sănătății vine cu vești bune în privința pacientului de 25 de ani care s-a prezentat luni la Spitalul din Bacău, acuzând simptome similare celor ale infectării cu coronavirusul chinezesc. Din fericire, în urma investigațiilor amănunțite, s-a constatat că tânărul nu este purtător al bacteriei care a speriat întreaga lume.
Potrivit unui comunicat transmis marți dimineață de Ministerul Sănătății, bărbatul prezintă gripă și adenovirus, iar în aceste momente îi este administrat tratamentul necesar. Mai mult decât atât, starea sa este bună și va fi externat în cursul zilei de marți.
„Ministerul Sănătății reaminteste tuturor unităților sanitare și direcțiilor de sănătate publică că, în astfel de cazuri, este obligatorie respectarea procedurilor de raportare și comunicare, precum și a protocoalelor care au fost transmise de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile”, au transmis reprezentanții instituției conduse de Victor Costache.
Chiar dacă panica se manifestă în continuare în rândul oamenilor, din China vin în sfârșit primele vești bune. Agenția de presă Xinhua anunță că un prim pacient cu coronavirus a fost complet vindecat și externat din Spitalul Universitar Nanchang.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, internat în stare critică pe data de 23 ianuarie. Din fericire, starea acestuia s-a îmbunătățit semnificativ la doar câteva zile după administrarea tratamentului, a declarat Xu Fei, director adjunct al Secției de Boli ale Sistemului Respirator din cadrul spitalului Universitar Nanchang.
Pe de altă parte, oamenii de știință din Hong Kong avertizează în privința unei accelerări a propagării virusului care a provocat deja peste 80 de decese doar pe teritoriul Chinei. În total, au fost confirmate oficial în această ţară 2.744 de cazuri, printre care şi cel al unui bebeluş de nouă luni, iar suspiciunile de îmbolnăviri s-au dublat într-un interval de 24 de ore.
„Trebuie să ne pregătim pentru situaţia în care această epidemie specifică va deveni o epidemie mondială. Măsuri importante şi draconice pentru limitarea deplasărilor populaţiei ar trebui impuse cât mai curând posibil”, a declarat Gabriel Leung, conducătorul unei echipe de cercetători de la HKU.