Surpriză uriașă: Mihaela Rădulescu, la MasterChef! Nu este o glumă! Prezentatoarea reality-show-ului Ferma va apărea în episodul din această seară al emisiunii de la PRO TV, începând cu ora 22:30. Vedeta aduce mai multe ingrediente în niște bagaje pentru viitori chefi ai României și le va cere să prepare ceva cu siguranță unic.
Prezentatoarea la Ferma a apărut cu un decolteu uriaş, iar concurenţii au crezut că nu văd bine atunci când a apărut în platou. Vedeta aduce niște surprize concurenților înainte ca aceștia să treacă printr-o nouă etapă eliminatorie. 14 concurenți au rămas în lupta pentru marele premiu pus la bătaie de PRO TV. Aseară, concurenților li s-au pus în față mai multe sortimente de brânzeturi, iar dacă nu le nimereau, erau condamnați la a fi trimiși în prima probă eliminatorie.
Diana a gustat dintr-o bucată mare de mozzarella, însă un alt concurent nu a reușit să distingă telemeaua de vacă de brânza feta. Ionuț a trecut de proba de foc de recunoaștere a brânzeturilor, gustând dintr-o bucată mare de parmigiano reggiano. În momentul în care a ajuns Raluca Podea în fața brânzeturilor, concurenții de la balcon au început să comenteze și să își dea coate.
„Eu întotdeauna miros tot. Chiar și un fruct înainte să îl consum, îl miros. I-am cunoscut mirosul și am ales numărul 20”, și-a justificat Raluca Podea întârzierea în a alege una din brânzeturile expuse în fața concurenților. Raluca a ghicit brânza de burduf, mai ales că este felul ei preferat din gama lactatelor, după cum a declarat fosta lui Pastramă.
Emisiunea Masterchef este difuzată de luni până joi la PRO TV, începând cu ora 22:30. Show-ul a revenit la postul de pe Pache Protopopescu cu jurați noi după o absență de câțiva ani.