Ploile continuă să facă probleme în ţară, iar Agenția Națională de Meteorologie nu are vești deloc bune nici pentru sfârșitul acesta de săptămână! Meteorologii au emis avertizări de cod portocali şi galben pentru mai multe zone din ţară.
Astfel, un cod galben este în vigoare de vineri de la ora 11:30 până luni la 6 dimineaţa în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în Transilvania, Maramureș, Crișana, Banat, nordul Munteniei și zona montană și deluroasă a Olteniei. Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe arii restrânse căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Avertizarea cod portocaliu este în vigoare de vineri de la ora 15 până sâmbătă la 6 dimineaţa în jumătatea de nord a Moldovei, zona Carpaților Orientali, local în Maramureș și în sud-estul Transilvaniei, unde temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…70 l/mp.
Un cod galben este emis pentru 30 iunie, ora 06 – 01 iulie, ora 06 pentru cantități însemnate de apă, instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei și Maramureșului, precum și în jumătatea de nord a Munteniei și în zona montană a Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta ploi torențiale în weekendul 30 iunie-1iulie, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină.
O altă avertizare ANM de cod portocaliu este valabil între 30 iunie, ora 06 – 30 iunie, ora 23, fenomenele vizate sunt cele de ploi abundente local în Moldova, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali temporar va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 50 l/mp și izolat 60…70 l/mp.