Mesaje, sms-uri, felicitări și urări speciale de Dragobete 2019
Dragobete este o sărbătoare populară, celebrată de români pe 24 februarie, dar, până la mesajele, sms-urile, felicitările și urările speciale pentru această zi, să vedem care este sensul acesteia. Cuvântul sărbătorii a fost dezbătut de numeroși filozofi și etimologi, el pronuțându-se în în diferite variante.
Cuvântul ”drag-dragul” are temă slavă, însă nu se poate ști sigur nimic despre, căci etimologia este tot timpul pe nisipuri mișcătoare. Tradiția care stă în picioare, care reprezintă perfect sărbătoare și încă se respectă de atâția ani în toate locurile constă în faptul că fetele și băieții se îmbracă în haine de sărbătoare, se întâlnesc în fața bisericii și pleacă să caute prin păduri și lunci flori de primăvară.
Când aceștia găseau fragi înfloriți, îi adunau în buchete și le dădeau fetelor rostind: ”Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”.[10] Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!”