Mesaje obscene scrise pe poarta locuinţei lui Florin Iordache, după gestul său din Parlament. Foto

Florin Iordache a făcut unele gesturi obscene în Parlament în urmă cu câteva zile, iar acum a fost „pedepsit” în acelaşi mod. Mai exact, un grup de oameni au scris pe poarta locuinţei sale cuvinte obsecene, aşa cum arătat şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, apoi s-au lăudat pe internet cu imagini de la locul „faptei”.

Printre cei care au mers acasă la Florin Iordache se numără foşti protestatari rezist, precum Cristian Mihai Dide, cel care se bucura recent de moartea unei femei jandarm. Poliţiştii au amendat cele şase persoane care au vandalizat gardul deputatului cu suma de 300 de lei de persoană.

Ce mesaje obscene au fost scrise pe poarta locuinţei lui Florin Iordache

„Am fost sesizaţi prin apel la 112 de către o doamnă, care ne-a transmis că la o casă învecinată nişte tineri lipesc nişte afişe pe gardul imobilului. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a identificat şase persoane. Ulterior, pe numele acestora a fost întocmite amenzi contravenţionale în valoare totală de 1800 de lei, 300 de lei pe persoană pentru încălcarea prevederilor Legii 61, art. 2. pct. 14 (‘Scrierea sau desenarea, fara drept, pe peretii cladirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinta comuna aflate in locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora, precum si dezlipirea sau distrugerea, fara drept, a reclamelor, anunturilor si afiselor legal expuse in locuri anume destinate.’)”, a declarat Dragoş-Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov pentru stiripesurse.ro.

Gestul obscent făcut de Florin Iordache în Parlament

Acesta a anunţat şi că nu au fost depuse plângeri împotriva celor şase oameni: „Momentan nu a fost depusă nicio plângere cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere. Proprietarul imobilului are timp 90 de zile pentru a depune o plângere prealabilă, pentru infracţiunea de distrugere Codul Penal prevede că punerea în mişcare a acţiunii penale se face doar cu plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Taguri: parlament