Smaranda Cărare, adolescenta cu unul dintre cele mai virale mesaje din zilele protestelor din februarie 2017 a avut un ultim mesaj înainte să piardă lupta cu cancerul. Tânăra avea mare nevoie de tartament și operație, dar familia acesteia nu dispunea de banii necesari, așa că cei dragi i-au făcut o pagină unde au făcut publice conturi bancare pentru donații.
De asemenea, cei care se ocupau de pagina care i-ar fi putut oferi o ultimă speranță Smarandei, au cerut celor cu credință să se roage pentru ea și pentru vindecarea acesteia.
Apropiații tinerei adolescente cunoscute datorită mesajului care a fost viral pe internet în urma protestelor din Piața Victorie au apelat la donații. Tânăra, care ar fi împlinit anul acesta 18 ani, s-a stins în urma unei boli necruțătoare, cancerul. Smaranda a cerut ajutorul tuturor oamenilor pentru a putea face tratamentele necesare, pentru a se opera, și pentru a se gândi la viitor așa cum face orice copil de vârsta ei. O pagină specială pentru donații a fost creată special pentru tânără. Mulți s-au oferit să o ajute, însă altceva i-a fost scris Smarandei.
„Dragii mei, Smaranda are nevoie de sânge, de fonduri, de rugăciuni. Boala a recidivat cu o repeziciune de nedescris. Pentru sânge puteți merge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti. Nu contează grupa de sânge dar dacă grupa este 01 este şi mai bine, important este să specificați către cine se face donarea (Cărare Teodora Smaranda). Conturile umanitare pentru donațiile financiare sunt aceleaşi şi orice sumă cât de mică, pentru ea contează enorm.
Şi îi rog din suflet pe toți cei cu credință în Dumnezeu, să ridice o rugăciune către Ceruri, căci mai sperăm într-o minune”, acesta a fost ultimul mesaj din mediul online destinat ajutorului Smarandei Cărare. Aceasta a fost înmormântată astăzi, 30 octombrie 2018.