Magdalena Șerban, criminala de la metrou, i-a șocat astăzi până și pe judecători, cu o mărturie halucinantă! Femeia care este judecată pentru uciderea unei tinere, pe care a împins-o în fața metroului, a avut primul termen de judecată.
Înainte de a face orice declarație, Magdalena Șerban a ținut să amintească faptul că ar avea probleme psihice și că vrea să fie judecată prin procedura simplificată, învățată în mod sigur de avocatul ei. Judecătorul de caz a început apoi să îi pună întrebări generice și a dorit să audă de la inculpată mai multe detalii despre ea.
Citește și Criminala de la metrou, Magdalena Șerban, declarații halucinante în fața psihiatrilor!
Citește și Criminala de la metrou, încă o victimă! Ce a făcut Magdalena Șerban!
”Am bacul luat. Am făcut profesionala. Am fost concediată de la Carrefour Express unde lucram ca casieră, în decembrie, iar nivelul de trai al meu a scăzut. Mă refer la zilele în care s-au petrecut accidentele. M-am simțit rău în acea zi. Am căutat de lucru la metrou la mai multe stații, de lucru pe la chioșcuri și pe sus. M-am simțit nefolositoare. S-a întâmplat ce s-a întâmplat și îmi pare rău. Am lucrat și în Spania la curățenie. De la 17 la 28 de ani am lucrat în România și de la 28 la 38 în Spania. Și în Spania am fost internată într-un spital de psihiatrie. Am avut gânduri negre, amețeli”, a rememorat Magdalena Șerban.
Magdalena Șerban, criminala de la metrou, a vorbit în declarația sa și despre momentul tragediei, unde iar s-a simțit ”mâna” avocatului, deoarece femeia a spus că gesturi precum cele de la metrou nu îi sunt caracteristice amintind astfel că a lucrat în mediul social, cu bătrâni, în domeniul îngrijirilor, context în care nu a avut incidente.
Femeia s-a dezlănțuit apoi. Șerban a continuat declarația și a relatat despre momentul crimei și spune că după ce și-a văzut victima pe șine, a plecat în căutarea unor ”pantaloni ieftini”.
”Am început să mă uit la mai multe persoane și vedeam negru în jurul meu. Una dintre tinere s-a apropiat mai mult de mine și eu am împins-o. Finalul nu l-am văzut că am plecat. A căzut pe șine. A încercat să se ridice. Distanța era mai mare de 1.51 și nu se putea ridica. Când era căzuta ea striga dacă pot să iau geanta. Era cu mâinile întinse pe plafonul pe care așteaptă călătorii și geanta era în una din mâini. Eu am lovit geanta, nu pe ea. Nu știu dacă încerca să se ridice. Nu am încercat să o ajut pentru că voiam să plec. Numai de un bărbat putea fi ridicată de acolo.
Nu, am plecat. Nu, nu am văzut că vine metroul. Toate persoanele au văzut că era cineva pe șine dar nu au ajutat pentru că au văzut că vine metroul. Eu nu am văzut că vine metroul. Am plecat de acolo, dar am auzit niște țipete. Când le-am auzit eram pe scările rulante de afară. După aceea am fost sa îmi cumpăr niște pantaloni și apoi m-a luat poliția. Nu eram curioasă ce s-a întâmplat cu persoana pe care am împins-o pe șine, pentru că voiam să îmi cumpăr niște pantaloni și neavând bani mulți la mine căutam unii mai ieftini” , a explicat femeia, care a spus că nu a căutat un bărbat care să o ajute pe victimă deoarece se grăbea să-și achiziționeze niște pantaloni.