Ludovic Orban ar putea să aducă mai multe schimbări legii pensiilor! Noul premier susţine că trebuie crescută vârsta de pensionare pentru anumite categorii de angajaţi. Şeful Executivului a a dat ca exemplu profesorii, care ar putea avea opţiunea să lucreze până la 70 de ani.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care Guvernul a stârnit un val de nemulţumiri după ce a anunţat că vrea să interzică din nou cumulul pensiei cu salariul în sectorul bugetar. Același lucru la realizat și Emil Boc și măsura nu s-a dovedit a fi una tocmai inspirată.
Orban a transmis acum că trebuie crescută vârsta de pensionare şi a dat exemplul profesorilor, care ar putea să iasă la pensie la 70 de ani. S-ar putea ajunge însă la această vârstă numai dacă ei vor să lucreze.
„În momentul în care faci excepţii, deschizi poarta la solicitări pentru excepţii care să fie făcute pentru orice categorie. Din punctul meu de vedere sunt domenii de activitate unde trebuie lăsaţi angajaţii să decidă ei dacă se pensionează.
Să se mărească vârsta de pensionare…de la 65 la 70 de ani. De exemplu, profesorii şi medicii să decidă ei dacă vor să rămână în sistem sau nu…şi să nu fie la mâna directorului de şcoală…să fie decizia lor”, a afirmat Ludovic Orban.
Premierul Ludovic Orban a anunțat și că indemnizaţiile demnitarilor vor fi îngheţate, fie prin legea bugetului, fie prin OUG, iar toate structurile cu scheme umflate vor fi ”remodelate”, el invocând inclusiv ”optimizarea” structurilor organizatorice ale ministerelor.
El a explicat că indemnizaţiile celor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt plătite raportat la salariul minim pe economie. ”Va fi majorat salariul minim pe economie, dar să nu crească indemnizaţiile celor care deţin funcţii de demnitate publică”, a afirmat şeful Guvernului.
O astfel de măsură va fi promovată fie prin includerea în legea bugetului de stat, fie prin OUG. În ceea ce priveşte restructurările din ministere, invocate şi de vicepremierul Raluca Turcan, Orban a spus că este vorba despre ”optimizarea” structurii acestora
Premierul a mai transmis că toate structurile cu scheme umflate vor fi remodelate, ceea ce înseamnă că unii angajaţi vor părăsi sistemul.