Premierul Ludovic Orban a declarat că parlamentarii care au demisionat de la Pro România au fost decisive la formarea guvernului său și dacă vor vrea, se vor putea alătura PNL-ului, întrucât ei provin dintr-o zonă de „centru-dreapta”.
Printre cei care au plecat din Pro România după scandalul cu PSD se numără și foștii miniștri Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu.
„Parlamentarii demisionari din Pro România au fost decisivi în învestirea Guvernului pe care îi conduc. Ei sunt mai de dreapta, dacă vă uitaţi, Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu sunt din zona de centru dreapta şi ei au făcut iniţial Pro România şi apoi a venit Ponta şi le-a confiscat partidul”, a afirmat Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara.
Orban a adăugat că aceştia ar putea fi primiţi în PNL. „Dacă vor vrea, vor fi primiţi în PNL. Important este să întărim sprijinul parlamentar”.
Daniel Constantin, Sorin Câmpeanu şi alţi 14 membri fondatori, parlamentari, coordonatori de filială demisionează din Pro România, invocând tendinţa de schimbare a idealurilor şi doctrinei partidului.
În replică, liderul Pro România Victor Ponta a transmis că le respectă decizia de a se alătura PNL şi speră să influenţeze în bine actul de guvernare.
”Le mulţumesc foştilor noştri colegi pentru tot ce am realizat împreună în ultimii ani în politică / le respectăm decizia de a se alătura PNL şi sperăm să influenţeze în bine actul de Guvernare – dar majoritatea covârşitoare a membrilor Echipei ProRomania dorim să rămânem pe propriul nostru drum.
ProRomania merge mai departe ca un proiect alternativ de modernizare a politicii de Centru Stânga , pro european şi pro dezvoltare, în egală măsură critic la adresă PNL şi PSD! Suntem ProRomania şi ţinem doar cu România!”, a scris Ponta pe Facebook.