Ludovic Orban este la un pas de majoritate pentru învestirea guvernului! Până în acest moment, premierul desemnat de Klaus Iohannis ar fi reuşit să adune 227 de voturi, conform celor de la Antena 3. Asta înseamnă că președintele liberalilor mai are nevoie de doar şase voturi pentru a obţine învestirea. Le-ar fi putut avea foarte ușor, dar nu a reușit să-i convingă și pe cei din Pro România. Partidul lui Victor Ponta spune că nu va asigura cvorum.
„Nu era nicio surpriză faptul că noi, cei de la Pro România, nu vom vota pentru învestirea Guvernului PNL. Nu cred că era o surpriză nici pentru domnul Orban, pur şi simplu pentru că suntem un partid nou, în creştere. Suntem singurul partid care în acest moment mai apără interesele oamenilor, ale celor de centru-stânga, acesta este adevărul.
Din păcate, PSD, după cum aţi văzut, a degenerat într-o grupare baronial – analfabetă şi, din acest motiv, vom susţine un guvern doar atunci când vom fi convinşi că proiectele de competenţă, de profesionalism, de interes pentru electoratul nostru de centru-stânga sunt garantate şi reprezentate”, a declarat Ponta, la finalul întâlnirii avute cu premierul desemnat, Ludovic Orban.
Nu a durat mult până la reacția lui Ludovic Orban. Președintele liberalilor nu a rămas dator după ce Victor Ponta a anunțat că formațiunea lui nu va vota guvernul gândit de PNL. „Nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta. Dacă astăzi unul dintre partidele care au votat moţiunea de cenzură preferă să rămână alături de Viorica Dăncilă, este problema acelui partid, nu este problema noastră. În ceea ce ne priveşte, vom purta negocieri cu toţi ceilalţi parteneri politici.
Formula de guvern este una care a fost agreată şi acceptată prin intermediul unor înţelegeri politice negociate care vor fi supuse ratificării BPN al PNL şi al celorlalte formaţiuni politice cu care avem aceste înţelegeri. Sincer, nici nu mi-aş dori să guvernez alături de Victor Ponta”, a declarat Ludovic Orban.