Premierul liberal Ludovic Orban a vorbit joi despre felul în care se vor calcula pensiile. El susține că totul trebuie să pornească de la principiul contributivității. Cu toate acestea, liderul Executivului susține că singurul sistem care va fi diferit va fi cel care privește pensiile militare.
Ludovic Orban a spus că va merge pe contributivitate pentru a calcula pensiile: „Susţinem principiul contributivităţii, care să stea la baza pensiilor. Principiul contributivităţii şi al egalităţii trebuie respectat.
Decizia politică a Partidului Naţional Liberal este foarte clară. Singurul sistem de pensii diferenţiat este cel legat de pensiile de serviciu ale cadrelor militare”, a declarat Ludovic Orban. La începutul săptămânii, premierul susține cu privire la proiectul PNL eliminarea pensiilor speciale că singura excepţie, în acest caz, vizează pensiile de serviciu ale militarilor, nu şi pensiile magistraţilor.
Şeful Executivului i-a îndemnat pe parlamentarii să voteze iniţiativa PNL: „Decizia noastră este clară, noi susţinem calculul pensiilor pe principiul contributivităţii, cu singura excepţia a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare.
Avem şi noi un proiect de lege, are şi USR un proiect de lege. Le cerem parlamentarilor să amendeze, dar să susţină proiectul de lege în care să punem punct practicilor pensiilor speciale, cu excepţia pensiilor de serviciu pentru militari”, a declarat premierul Orban.
De asemenea, premierul a cerut să se voteze cu privire la desființarea pensiilor speciale, în afară de cele pentru militari: „Mi se pare un act de dreptate şi un act corect. Le cer parlamentarilor să voteze proiectul PNL privind desfiinţarea pensiilor speciale”, a spus Ludovic Orban.
Totodată, guvernul Orban a renunţat la asumarea răspunderii legată de prevederea privind pensionarea anticipată a magistraţilor. Asta după ce Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă iniţiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraţilor este amânată până la 1 ianuarie 2022.