Liviu Dragnea nu se poate bucura liniștit de Sărbători. Liderul PSD va avea treabă încă din primele zile ale lui 2019. Șeful celui mai mare partid din România a fost chemat la DNA, vizita urmând să aibă loc imediat după Revelion, conform celor de la Libertatea. Liderul PSD a anunțat în această săptămână că ar fi tentat să refuze invițatia de a merge la DNA.
Procurorii l-ar fi chemat pe Liviu Dragnea pentru anumite lămuriri în celebrul dosar Tel Drum. Explicațiile liderului PSD ar urma să fie date chiar în primele zile ale anului 2019, când cei de la DNA speră să poată discuta cu șeful partidului aflat la putere. Într-o emisiune televizată, Liviu Dragnea a lăsat de înțeles că o vizită la DNA ar putea să mai aștepte, dacă apar probleme mai importante.
Întrebat ce ar face dacă procurii l-ar chema din nou pentru explicații în dosarul Tel Drum, Liviu Dragnea a surprins. „Să nu mă duc. Vizită de stat în Vaslui. Totuşi este un drept al unul om să nu vină. M-am gândit să fac experimentul ăsta. Nu ştiu dacă mă cheamă”, spunea șeful PSD. Conform unor surse se pare că invitația pentru a merge la DNA a venit, iar aceasta ar fi fost făcută chiar pentru primele zile ale anului 2019. Liviu Dragnea a acuzat în respectiva emisiune „abuzuri mai mari decât înainte” la DNA. „Nu mă interesează decât să rămânem vii, liberi”, a mai spus atunci președintele PSD.
Liviu Dragnea a luat în calcul să nu meargă la DNA și datorită faptului că soția preşedintelui Klaus Iohannis, Carmen, a refuzat de două ori invitația procurorilor de la Parchet, în dosarul cu imobilele deținute alături de președinte. Prima dată Carmen Iohannis a refuzat citaţia, pentru că se afla în Marea Britanie, într-o vizită oficială, iar a doua oară soția președintelui a invocat motive de sănătate. Dosarul Tel Drum, în care este chemat să dea explicații Liviu Dragnea, a fost deschis în urma unei sesizări făcute de OLAF, organismul antifraudă al UE. Ulterior șeful PSD a fost pus sub acuzare în acest dosar în noiembrie 2017 pentru infracţiuni de abuz în serviciu, fraudă cu fonduri europene dar şi cea de constituire de grup infracţional organizat.