Frumoasa cântăreață Lavinia Pîrva nu pierde timpul de când stă în izolare și s-a apucat serios de treabă în ceea ce privește lupta cu kilogramele în plus. Soția artistului Ștefan Bănică Jr. a început un regim strict pentru că-și dorește să revină la greutatea de dinainte de sarcină. În plus, vedeta și are și un termen limită.
Lavinia Pîrva are tot ce-și dorește: carieră, o familie frumoasă și un băiețel care în curând va împlini un anișor, dar cu toate acestea vedeta este nemulțumită de greutatea pe care o are. Artista și-a propus ca până pe 13 mai când este ziua de naștere a lui Alexandru, băiețelul ei și al lui Ștefan Bănică Jr., să dea jos câteva kilograme.
Frumoasa brunetă și-a stabilit un program pe care-l urmează cu strictețe și le-a împărtășit fanilor de pe rețelele de socializare care este meniul pe care-l are în fiecare zi a săptămânii. Lavinia Pîrva și-a propus să dea jos 4 kilograme și asta într-un timp destul de scurt.
„Dragii mei, eu m-am apucat de sport. Voi încerca să mănânc mai puțin și mai sănătos. Mi-am propus ca, până pe data de 13 mai, ziua în care băiețelul meu va împlini un anișor, să dau jos cele 4 kg acumulate în această perioadă”, a scris cântăreața pe pagina sa de Instagram.
„Cine intră în joc??? Vă țin la curent cu programul meu!”, a mai scris vedeta pe rețeaua de socializare unde a postat și meniul pe care are în fiecare zi. Pe lângă mâncare soția lui Ștefan Bănică Jr. are și un program de mișcare și rezervă în fiecare zi 35 – 40 de minute pentru exerciții fizice.
„Micul dejun: iaurt, fulgi de ovăz, fructe, semințe de in, nucă și scorțișoară.
Prânzul: grătar (pește sau un alt tip de carne) și legume (salată sau la grătar).
Mișcare: Minim 35 – 40 de minute pe zi. Cina: un ceai (detox) și nimic altceva oricât mi-ar fi de greu. Așa arată programul meu pentru o săptămână”, a mai scris Lavinia Pîrva pe contul de Instagram.
„Pentru că în această perioadă este important să avem grijă de noi atât psihic, cât și fizic, împărtășesc cu voi unul dintre secretele mele: consum zilnic 3 căni de ceai pentru hidratare, detoxifiere și pentru a pierde kilogramele acumulate în această perioadă de izolare.
Un lucru foarte important pentru a vedea rezultatele este să îl consumați conform recomandărilor, înainte de masă”, este o altă postare de-a artistei de pe rețeaua de socializare în care face reclamă unui brand de ceai care ajută la slăbit.