Laura Codruța Kovesi a acordat un interviu pentru Associated Press în care a vorbit despre planurile ei în calitate de viitor procuror-șef al Parchetului European, funcție în care a fost confirmată de Consiliul Uniunii Europene după ce Parlamentul European își dăduse avizul pozitiv în ceea ce o privește.
Kovesi a declarat că este hotărâtă să își facă treaba și a reamintit faptul că în România se exercită o presiune foarte mare asupra justiției din partea politicului. Viitorul procuror-șef al Parchetului European a spus că principala ei calitate este rezistența la cele mai dificile condiții de lucru, având experiența din timpul în care a condus DNA.
Kovesi va coordona, într-un fel, lupta anticorupție la nivel european, asigurându-se că banii europeni sunt folosiți pentru ce sunt destinați, având în vedere că în ultimii ani au explodat cazurile de delapidare de fonduri europene în mai multe state din UE, nu doar în România. Rolul ei nu va fi, așadar, unul ușor.
Kovesi a ținut să le răspundă și celor care au speculat privind eventuala ei candidatură la alegerile din România și a spus că nu va intra în politică. „Ştiţi de ce zâmbesc? Pentru că în ultimii 4 ani cred că am fost întrebată de sute de ori dacă voi intra în politică. De fiecare dată am spus nu! Nu, nu, nu! Voi rămâne în sistemul de justiţie, aici îmi doresc să rămân. Cu toate acestea, nu am fost crezută, nu ştiu de ce”,a spus Kovesi mai vehementă ca niciodată pentru AP.
„A fost clar pentru noi, atunci când am început activitatea în DNA că, la acţiunile noastre, va exista o contraacţiune. Însă, ceea ce a venit înapoi asupra sistemului judiciar a fost un atac masiv, un atac extrem de mare, un atac repetat, care s-a desfăşurat pe mai multe planuri, prin modificări legislative, prin campanii de intimidare şi hărţuire a magistraţilor, prin campanii de investigare a lor disciplinară şi a unor controale nenumărate şi care deja sunt cunoscute, prin atacuri ale persoanelor care au fost investigate sau a anumitor politicieni, atacuri asupra instituţiei, atacuri asupra unor persoane”, a mai declarat fosta șefă a DNA.