Laura Codruţa Kovesi a anunţat ce are de gând să facă, după ce a fost citată la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie, având calitatea de suspect într-un dosar în care acuzaţiile sunt de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă! Coincidență sau nu, citația are loc pe aceeași zi când Laura Codruța Kovesi trebuia să fie audiată în Parlamentul European pentru funcția de procuror-șef european! Fostul procuror șef al DNA a spus că va merge în ambele locații!
”Nu am absolut nicio problemă să le explic procurorilor aceste lucruri, ce este însă şicanator şi jignitor este că fix înainte de a fi audiată în Parlamentul European, în mod cu totul ciudat, apare această notificare de urmărie penală. Este evident că este o metodă prin care se încearcă discreditarea mea, poate ca unii sunt disperaţí când au văzut câte mesaje de susţine apar şi că şansele mele de a câştiga postul sunt mari, iar în al doiea rând cred că este şi o răzbunare, pentru acea plângere pe care am făcut-o la CEDO”, a afirmat Kovesi în emisiunea lui rareș Bogdan de la Realitatea TV.
„Eu ştiu că sunt nevinovată, ştiu că este o etapă intermediară începerii urmăririi penale. (…) Să investighezi după zece ani o faptă, nu văd care era urgenţa ca eu să fiu chemată înainte să mă prezint la procedura de la Bruxelles. Acest lucru poate să îmi afecteze în mod serios candidatura”, a mai spus Kovesi.
Potrivit fostei şefe DNA, dosarul în care va fi audiată a fost deschis şi în 2017 şi vizează extrădarea lui Nicolae Popa.
„Eu voi merge la Bruxelles, audierea este în 26 februarie, azi mi s-a confirmat şi oficial acest lucru. Voi merge, voi explica că sunt nevinovată, voi explica faptul că începerea urmării penale este o şicană”, a mai afirmat Kovesi.