Salariul minim pe economie va crește, conform prognozărilor făcute de economiști. Guvernul României are de gând să crească salariile muncitorilor, chiar dacă mulți finanțiști spun că o nouă criză financiară bate la ușă. Cabinetul Dăncilă dorește mărirea salariului minim pe economie în mod diferențiat, în funcție de studii.
Conform programului de guvernare PSD-ALDE, salariile românilor ar putea depăși 300 de euro în anul 2020, adică 1,410 lei pe lună. Dorința guvernanților este introducerea unui salariu minim pe economie pentru cei care au studii superioare, însă nu este foarte clar dacă aici intră toți cei care au diplomă de licență sau prin studii superioare se referă la un grad mai înalt (master sau doctorat).
„Salariul minim net va creşte anual cu 100 lei, astfel încât în 2020 acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 euro. Se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare. Acesta se va majora, anual, cu 150 lei, net”, se arată în documentul Guvernului.
Pentru cei care au studii superioare și activează de cel puțin un an în domeniul în care s-au specializat, salariul minim va ajunge undeva la 326 de euro, adică 1.560 de lei (pentru un salariul minim brut de 2.620 de lei). Aceste calcule au fost făcute de experții de la Ministerul de Finanțe pentru un curs de aproximativ 4,8 lei pentru euro.
„În ceea ce priveşte salariul minim, acesta va creşte o dată pe an, aşa cum se întâmpla în toate ţările dezvoltate din Europa: Franţa, Germania, Italia, Olanda. Astăzi în România munca este răsplătită cu 34% din totalul valorii producţiei obţinute, în timp ce capitalul, adică alocarea pentru profit şi recuperarea investiţiei, primeşte 56%. Ţinta pentru 2020 o reprezintă depăşirea pragului de 40% pentru plata muncii din total producţie”, se arată în programul de guvernare. Cele mai mari creșteri salariale sunt cele din domeniul IT și publicitate.