Liderul statului a transmis, luni, la Palatul Cotroceni, un mesaj aprig pentru Dacian Cioloș. Klaus Iohannis s-a referit la posibila candidatură a liderului PLUS la alegerile prezidențiale, precizând că nu doar că l-a propus, ci și promovat, lucru care înseamnă ”un pic mai mult decât o susținere”. Fiind întrebat cum vede posibila candidatură a lui Cioloș, Iohannis a răspuns: ”Cred că este foarte bine să îşi prezinte fiecare oferta electorală. Dacă este bine, sigur că este bine să avem candidaţi la prezidenţiale. De asta ne-am luptat în decembrie 1980: să avem libertatea de alege şi de a fi aleşi.”
Mai mult, șeful statului a completat cu aprecieri la adresa sa, spunând că ”a făcut o figură destul de bună” în timpul respectivului madat de la Palatul Victoria. „Nu l-am susţinut. L-am propus şi l-am promovat. Deci a fost un pic mai mult decât o susţinere şi cred că a făcut o figură destul de bună în timpul acelui mandat”, a menționat Klaus Iohannis. Cât despre atitudinea liderului PLUS, acesta nu exclude nimic. Dacian Cioloș nu a respins luni o candidatură la alegerile prezidențiale din acest an.
Ulterior, acesta a anunțat că va candida oricum la europarlamentare. „Nu exclud nimic. Nu exclud nicio candidatură în următorii doi ani. La alegerile locale nu voi participa, dar cu siguranţă voi fi pe listă la parlamentare. Dacă partidul mă va considera util pentru prezidenţiale, o voi face. Oricum, voi fi aici pe perioada campaniei”, a declarat Dacian Cioloș pentru adevărul.ro.
Anunțul fostului prim-ministru: „A fost o decizie dificilă, pentru că orice discuție care avea legătură cu acest subiect începea cu îngrijorarea celor din jurul meu: ‘Îți dai seama că te vor ataca? Că vor spune că vrei să pleci la Bruxelles?’. Nu o dată am analizat ce avem de făcut atunci când PSD și ‘analiștii’ lor în simbrie vor începe să ne atace – pe mine și pe colegii mei – cu vorbele și manipulările lor otrăvite”, și-a început fostul premier mesajul.