Klaus Iohannis este nemulțumit de sistemul de educație și anunță schimbări importante. ”Lipsa unei educaţii de calitate devine o ameninţare”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, miercuri, nemulțumit de procesul educațional din țara noastră și anunță că proiectul ”România educată” va intra într-o nouă etapă.

Sistemul de educație din România, învechit

”Educaţia este unul dintre pilonii fundamentali pentru dezvoltarea României pe termen lung”, a declarat Klaus Iohannis, sperând că în cel mai scurt timp ”vom ajunge o Românie educată printr-un plan pe termen lung, de la care să nu ne abatem prin schimbări permanente şi haotice ale legislaţiei, ca până acum”.

Așadar, șeful statului a anunțat, în cadrul Conferinţei ”România Educată – politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”, că proiectul său de revoluționare a sistemului de învățământ, denumit ”România educată”, va intra într-o nouă etapă, menită să aducă educația din România în conformitate cu vremurile pe care le trăim.

”Proiectul România educată intră într-o nouă etapă. Educaţia este unul dintre pilonii fundamentali pentru dezvoltarea României pe termen lung.

Aceste documente pe care le punem în discuţie publică sunt valoroase pentru că sunt bazate pe realităţile româneşti şi exemple de bună practică din mediul internaţional”, a mai spus Iohannis, conform ProTV.

Reforma în educație, împinsă și de rezultatele PISA

Președintele României a mai declarat că momentul unei schimbări importante este unul oportun, mai ales că rezultatele PISA au arătat nevoia unei noi abordări în educația românească, menită să crească performanța elevilor.

”Lipsa unei educaţii de calitate devine o ameninţare pentru dezvoltarea României pe termen lung. Drumul pe care trebuie să ne angajăm este al unei economii bazate pe cunoaştere.

Nu putem în epoca Inteligenţei Artificiale să avem o problmă endemică de analfabetism funcţional”, a mai spus Klaus Iohannis în cadrul conferinței ”România Educată – politici publice şi coordonarea surselor de finanţare”.

”Prezenţa premierului, a membrilor Guvernului este un semnal foarte bun pentru deschiderea la colaborare şi dialog pentru că astfel se pot crea demersurile pentru finanţare şi rezolvarea problemelor. Este foarte util să vorbim despre soluţiile pe care le-au identificat alte ţări. Vom ajunge o Românie educată printr-un plan pe termen lung, de la care să nu ne abatem prin schimbări permanente şi haotice ale legislaţiei, ca până acum”, a mai spus șeful statului.

Administrația Prezidențială a lansat în cadrul conferinței patru documente, ce vorbesc despre cariera didactică, managementul educaţional, echitate în învăţământ şi acces la educaţie timpurie de calitate.