Jojo are probleme grave de sănătate, la Asia Express. Frumoasa blondă face față tot mai greu probelor dificile prin care trebuie să treacă în reality show-ul din India. La ultima ediție a emisiunii de la Antena 1, Jojo s-a simțit foarte rău și a fost pe punctul de a leșina. Paul Ipate a avut prezență de spirit și a prins-o înainte ca Jojo să își piardă cunoștința.
Vedetele care au acceptat să participe la emisiunea Asia Express nu au avut habar că vor fi supuse unor probe extrem de dificile, care le va pune la grea încercare. Jojo nu a mai rezistat în ultima ediție a competiției și corpul i-a cedat. Astfel, soția lui Paul Ipate a intrat în rândul accidentaților de la Asia Express. Din cauza temperaturii extrem de ridicate, organismul frumoasei blonde a dat semne că a început să cedeze, iar aceasta nu a mai putut să se țină pe picioare.
La finalul unei probe care s-a desfășurat într-un atelier de croitorie, Jojo a fost pe punctul de a leșina, dar soțul ei a fost pe fază și a prins-o înainte ca ea să se dezechilibreze și să cadă. Medicii au scos-o pe Jojo afară pentru a lua o gură de aer. Ea a mărturisit că nu a mâncat nimic în ziua respectivă și că a depus un efort destul de mare. „Leșinasem pe jumătate… am zis că o să mor”, a spus Jojo.
Emisiunea Asia Express a avut și un moment comic, în momentul în care Ruby a avut o criză de gelozie după ce o indiancă i-ar fi făcut ochi dulci iubitului ei, Robert. „Îi cam place de tine. Vrea să te traverseze strada. Mă gândesc că dacă întrece măsura îi dau una. Știi cum sunt. Iau foc repede. Acum am nevoie de un loc să dorm, dar…”, i-a spus Ruby lui Robert.