Jennifer Lopez este una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar la 50 de ani are un trup fără cusur, care ar lăsa toți bărbații fără suflare. Probabil lucrul care o ajută să-și păstreze formele care au făcut-o celebră este multitudinea de activități pe care le face, căci Jennifer este foarte preocupată atât de cariera sa muzicală, cât și de cea cinematografică. Artista a fost căsătorită cu Marc Antony, alături de care are gemeni, iar în prezent își împarte viața cu Alex Rodriguez.
De altfel, cu toții știm câte ceva despre Jennifer, însă ar fi și câteva lucrurile intrigante despre vedeta cu corpul de zeiță. Un prim lucru ar fi că datorită acesteia avem Google Images. Motivul pentru care ne putem bucura de o varietate de imagini cu un singur click este rochia ei Versace, de la premiile Grammy, din anul 2000, pentru care platforma a lansat Google Images.
Al doilea motiv se rezumă simplu: multi-talent. E vorba despre parfumul ”Glow by JLo”, lasant în 2002 de către aceasta. În ciuda faptului că mulți se așteptau ca parfumul să fie un adevărat eșec, acesta a avut un mare succes, chiar în primul an având profit de 40 milioane de dolari. De asemenea, Glow by JLo a intrat și în top 10 cele mai vândute parfumuri în acel an. Din acel moment, Jennifer a creat încă 17 arome, iar linia vedetei a avut un succes care s-a transpus în 2 miliarde de dolari.
Printre lucrurile la care Jennifer Lopez a pus umărul au fost și poreclele de cuplu. Artista și Ben Affleck sunt cei care au pornit nebunia poreclelor. Cei doi au format un cuplu în perioada 2002-2004 și au fost extrem de mediatizați ca ”Bennefer”. De la ei au pornit și altele precum: Brangelina, Kimye, TomKat și mulți alții.