Nelu Bălășoiu, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați interpreți de muzică populară din țara noastră s-a stins din viață miercuri, 21 aprilie, după ce medicii au descoperit că este infectat cu noul coronavirus. Într-un mesaj cutremurător publicat pe rețelele de socializare, Ionuț, unul dintre fii regretatului artist a confirmat vestea tristă și a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în ultimele zile și s-au rugat neîncetat ca tatăl său, aflat în comă la Spitalul din Suceava, să se însănătoșească.
„Tata a încetat din viață. Acum este împreună cu mama din nou. Vă mulțumesc tuturor că v-ați rugat pentru el. Vă rog din suflet să îmi respectați intimitatea și să îmi dați voie să pregătesc toate aspectele necesare înmormântării”, a scris tânărul pe contul personal de Facebook.
În Vinerea Mare, acesta dezvăluia faptul că Nelu Bălășoiu suferise o serie de complicații din cauza infectării cu COVID-19. În ciuda situației critice, Ionuț continua să spere într-o minune și îi îndemna pe toți cei care l-au cunoscut și apreciat să se roage pentru părintele său.
Din păcate, boala care a îngenuncheat o lume întreagă s-a dovedit a fi prea puternică, astfel că solistul de muzică populară a plecat dintre noi imediat după Sfintele Paști, la vârsta de 71 de ani.
„Dragii noștri, veștile nu sunt bune. Din păcate, tata a fost testat ieri iar astăzi a venit confirmarea, este Covid-19 pozitiv.
Medicii mi-au comunicat ca a suferit și un accident vascular cerebral, iar acum se află în comă. Haideți să ne rugăm ca Dumnezeu să facă o minune în aceste zile sfinte. Mă simt copleșit”, scria fiul său în Vinerea Mare.
Din păcate, ultimii ani din viață nu a fost deloc ușori pentru Nelu Bălășoiu, întrucât problemele de sănătate începuseră să își spună cuvântul. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care se mutase la Suceava, într-un cămin de bătrâni unde ajunsese cu ajutorul colegilor de breaslă.
Mulți dintre interpreții cu care a împărțit scena de-a lungul carierei s-au mobilizat și au strâns bani pentru ca regretatul artist să poată fi îngrijit cum se cuvine.
Acolo luase în greutate, căci patroana azilului îi pregătise o dietă specială de îngrășare, iar întreg personalul medical avea grijă să nu-i lipsească absolut nimic. În plus, lua parte la diverse activități împreună cu ceilalți bătrâni.