Ioana Ţîrlea este fata care s-a aruncat de la etajul 6, în Bucureşti! Tânăra în vârstă de 29 de ani a fost găsită moartă și complet dezbrăcată în fața unui bloc din capitală, după ce ar fi căzut de la etaj. Aceasta era de profesie medic veterinar și locuia cu chirie în blocul lângă care a fost găsită de pe Șoseaua Vitan-Bârzești (Vezi imagini cu Ioana în Galeria FOTO) . Vecinii spun că fata nu stătea singură, ci alături de iubitul ei, un tânăr în vârstă de 30 de ani, practic cu un an mai mare.
Despre Ioana se știe în acest moment că avea o depresie din cauza faptului că nu își găsea un loc de muncă. Fata se afla singură în apartament în momentul în care a decis să-și pună capăt zilelor. De altfel, polițiștii au descoperit că ușa apartamentului era încuiată cu cheia în yală, din interior, în timp ce iubitul tinerei era plecat de acasă. La scurt timp după miezul nopții, Ioana Țîrlea a fost găsită fără suflare, pe betonul din fața blocului, de mai mulți vecini care treceau prin zonă.
Culmea, oamenii au crezut inițial că este vorba despre o păpușă aruncată. Abia când s-au apropiat au descoperit că era o tânără care căzuse de la etaj și au sunat disperați la numărul unic de urgență. La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar și mai multe echipaje de Poliție. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse, medicii nu au mai putut face nimic pentru o salva pe Ioana, și în cele din urmă au constat decesul.
Rănile suferite în urma căzăturii de la etajul 6 au fost mult prea grave și Ioana a încetat din viață. Acum, polițiștii din București, împreună cu un procuror de caz, au deschis o anchetă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care fata și-a pierdut viața. Ancheta trebuie să răspundă la mai multe întrebări, cu atât mai mult cu cât, tânăra nu a lăsat niciun bilet de adio înainte de a se arunca în gol.
Oamenii legii spun că un alt aspect care adâncește misterul morții tinerei se referă la faptul că aceasta a fost găsită complet dezbrăcată, un lucru destul de neobișnuit în cazul sinuciderilor de acest gen. Evident, iubitul fetei va fi primul audiat