Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiții care aduc norocul și sănătatea în familie

Intrarea Maicii Domnului în Biserică (Praesentatio Beatae Mariae Virginis în latină), prăznuită an de an la 21 noiembrie, este a doua mare sărbătoare religioasă a lunii, după Sfinții Mihail și Gavriil, de o importanță deosebită în calendarul creștin ortodox și catolic. Ce eveniment deosebit se sărbătorește în această zi sfântă ne spun cărțile religioase citate de portalurile din acest domeniu.

„Împlinindu-se trei ani de la naşterea Preacuratei Fecioare Maria, drepţii ei părinţi, Ioachim şi Ana, şi-au adus aminte de făgăduinţa lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea născută. Deci, au voit a împlini cu fapta ceea ce făgăduiseră cu cuvântul. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde vieţuiau, rudenii care erau de neam împărătesc şi arhieresc… ( ) …au pregătit făclii multe şi au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească și au dus-o pe fiica lor la templu” (doxologia.ro)

„Aici a fost întampinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a dus-o în cea mai sfântă încăpere din acest loc, în Sfânta Sfintelor, unde a stat până la vârsta de 15 ani. A fost condusă în acel loc sfânt, pentru că ea însăși avea să devină Sfânta Sfintelor lui Dumnezeu, sălaș a lui Dumnezeu-Cuvântul. Din ea, Cel Necuprins, Cel Veșnic, avea să ia trup, să Se facă cuprins în pântecele ei” (crestinortodox.ro)

Intrarea Maicii Domnului în Biserică are tradiții care aduc norocul și sănătatea în familie

În țara noastră, în tradiția strămoșească, acestei mari sărbători religioase i se mai spune și Ovidenia. Deși stricto sensu Ovidenia este un cuvânt care vine din slavonă cu sens de „intrare”, în popor are înţeles de „vedere, primă apariție, văz, vedenie”. Mai este întâlnită în anumite regiuni, ca Moldova și Bucovina, și sub numele de Vovidenia, cu aceeași semnificație.

Ca orice eveniment important din viața oricărei comunități, mai ales religios, Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cinstită de credincioși cu o mulțime de obiceiuri, de tradiții care, respectate, în credința populară aduc norocul și sănătatea în familie. Iată în continuare câteva dintre ele.

Mâncați pește în ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică!

  • În popor se crede că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică se deschid cerurile şi credincioșii cu sufletul curat pot înţelege graiul animalelor. În unele locuri, în gospodăriile cu animale, capul familiei, înconjurat de rudele cele mai dragi, merge în grajd, în staul, în locurile unde sunt adăpostite animalele și ține un scurt speech, urmat de o rugăciune rostită de toți cei prezenți;
  • Legat de credința anterioară, în ziua sfântă a Intrării Maicii Domnului în Biserică este interzisă orice activitate legată de prelucrarea lânii și a pieilor de animale sub mare pericol de boală și necaz anul ce urmează;
  • În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică este foarte bine să mâncați pește pentru a „nu fi lipsiți de lumina ochilor și a vă bucura de o vedere bună” (crestinortodox.ro). Nu întâmplător, ci tocmai pentru ca bucuria marii sărbători să nu fie „atinsă” de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cinstită de români cu multe obiceiuri și tradiții

Ce trebuie să iubească femeile la Intrarea Maicii Domnului în Biserică

  • De Intrarea Maicii Domnului în Biserică este bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace pentru a avea un an spornic și fără beteșuguri trupești;
  • Se mai spune că de Intrarea Maicii Domnului în Biserică, „ologii s-ar putea vindeca în post și rugăciune” (doxologia.ro) până în Ajunul Crăciunului, hotar după care creștinii înlocuiesc postul cu sarmale și țuică fiartă;
  • Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică îndeamnă femeile să iubească virtuţile creştine, să fie pline de smerenie, de blândeţe, de bunătate ca să aibă un an fără necazuri și decepții dinspre partea bărbătească;
  • În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, tinerii și, mai ales, copiii pun în vase cu apă și agheasmă crengi de măr care sunt ţinute la lumină şi căldură ca să înmugurească şi să înflorească pentru a fi folosite în noaptea de Anul Nou ca sorcove. Nu este deloc întâmplător că în vechile colinde românești se cântă, în plină iarnă!, despre „florile dalbe, flori de măr” sau despre „măruț, mărgăritar”.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică poate aduce sănătate și spor dacă respectați tradițiile

Nu munciți în niciun caz în ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică!

  • De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, în casele fiecărui credincios este bine să fie aprinsă candela toată ziua, iar focul să ardă în șemineu, în cămin sau în sobă toată noaptea pentru ca în anul ce urmează copiii să fie feriți de rele și să aibă reușită în toate;
  • Ca să aveți spor şi belşug în casă, de Intrarea Maicii Domnului în Biserică nu trebuie să lucrați sub niciun motiv. Nu spălați rufe, nu spălați geamuri, nu spălați… mașina, nu spălați nimic, nu faceți curățenie, nu coaseți, nu țeseți, nu gătiți, doar încălziți mâncarea deja gătită din ziua precedentă;
  • În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, ungeți ușile și ferestrele cu usturoi ca să fiți feriți anul următor de farmece și pagube;
Cinstiți marea sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică prin rugăciune şi ofrande – mîncare de post, peşte şi lumânări – duse la biserică şi sfinţite
  • Cinstiți marea sărbătoare a Intrării Maicii Domnului în Biserică prin rugăciune şi ofrande – mîncare de post, peşte şi lumânări – duse la biserică şi sfinţite, pentru sănătate, bucurii, reuşite şi spor. Tradiţia spune că atunci când respectați această sărbătoare, în anul următor veți avea belşug în casă;
  • În ziua praznicului de Intrarea Maicii Domnului în Biserică se fac pomeniri pentru nefericiții care au murit fără lumânare şi pentru cei înecaţi. Dați de pomană pentru sufletele chinuite ale acestora, chiar dacă nu cunoașteți astfel de cazuri, pentru liniște, sănătate și spor în familie.

„În familiile care-şi doresc copii, rugăciunile adresate cu evlavie Maicii Domnului în această zi deosebită a intrării sale în Sfânta Biserică sunt mai lesne auzite şi împlinite de Născătoarea de Dumnezeu. De asemenea, în tradiţia ortodoxă există această învăţătură ca acei copii aflaţi în dificultate, din cauza bolilor, pot fi salvaţi, fiind închinaţi în grija Maicii Domnului şi luaţi sub acoperământul ei. Această învăţătură era practicată şi de domnitorii Ţării Româneşti. De exemplu, domnitorul Neagoe Basarab şi soţia sa Despina şi-au închinat cei şase copii în grija Maicii Domnului” – părintele Valentin Fotescu, doctor în Teologie, preot la Biserica „Sfânta Vineri Nouă” din Bucureşti (de pe Bulevardul „Nicolae Titulescu”)

40 de zile durează Postul Crăciunului (15 noiembrie-25 decembrie), dintre care multe sunt cu „dezlegare la pește, ulei și vin, până în Ajunul Crăciunului, zi de post aspru, zi de post negru, când este aşteptat preotul să aducă vestea luminată a Naşterii Mântuitorului. Dezlegarea la alimentele de dulce se face numai după Sfânta Liturghie de Crăciun, din data de 25 decembrie” (calendarulortodox.ro)