Astăzi a fost înmormântat Bulibașa din Gilău, care a devenit celebru după ce a revendicat de la Statul Român opt kilograme de aur confiscate în timpul comunismului. Premierul Viorica Dăncilă a trimis o coroană și ea pentru Bulibașa din Gilău, care a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane.
Viorica Dăncilă a trimis o coroană pe care a scris cu litere negre tipărite pe două panglici albe: „Regrete profunde. Viorica Dăncilă – Prim Ministru“. Aceasta a fost așezată cu grijă pe sicriul cu aer condiționat al lui Rudi Varga.
Rudolf Varga a murit pe 3 ianuarie la 77 de ani și a avut parte de o înmormântare la care au participat peste 300 de persoane, miercuri, 9 ianuarie 2019. Înmormântarea a fost oficiată de către Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului.
A fost jale mare în familia Bulibașei, iar fiica sa, Rozalia Varga, care este consilier de stat în problemele privind minoritățile în cadrul Guvernului, a fost profund marcată de dispariția tatălui său. „Cu o mare durere în suflet, imposibil de exprimat în cuvinte, l-am pierdut astăzi pe TATA. Tatăl meu! Omul care era viaţă, putere, forţa care mă ajuta şi susţinea neîncetat. A plecat nemeritat şi devreme dintre noi. Un om care a ştiut mereu să ne zâmbească nu numai cu chipul, ci şi cu sufletul zi de zi. Îmi vor lipsi îmbrăţişările tale, TATA! Îmi vor lipsi apelurile tale de după fiecare emisiune, cuvintele tale calde şi înţelepte. De astăzi, tata ne va privi de sus, ne va veghea şi sunt sigură că ne va ghida şi ajuta, aşa cum a facut-o întreaga lui viaţă. Nu te vom uita niciodată, TATĂL MEU!!”,