Incendiu puternic în Buftea! 100 de pompieri şi 16 autospeciale au intervenit! Mesajul ISU
La ora 07:45 în dimineaţa zilei de duminică a fost făcut apelul la numărul de urgenţă 112, iar un fum negru, dens s-a văzut pe cer. Locuitorii din zonă au primit alerte pe telefon prin care au fost sfătuiţi să rămâne în casă pentru a evita expunerea la fum şi să închidă ferestrele.
Un incendiu puternic a avut loc la o fabrică din Buftea
"În această dimineță, un incendiu puternic a cuprins o hală de depozitare a unei fabrici de mezeluri din orașul Buftea, județul Ilfov. Incendiul s-a manifestat pe proximativ 700 mp, iar pentru stingerea acestuia a fost nevoie de aproximativ 100 de pomieri, 16 autospeciale de stingere, trei autoscări, două ambulanțe SMURD si autospeciale pentru descarcerare. Din cauza degajărilor mari de fum, pentru asigurarea protecției cetățenilor, a fost folosit sistemul RO ALERT, la nivelul orașului Buftea, prin care au fost transmise recomandări cu privire la evitarea expunerii la fum dar si de inchidere a ferestrelor", este comunicatul emis de ISU în această dimineaţă
Conform celor declarate de patronul halei care a luat foc, va exista o anchetă pentru a se stabili de unde a pornit incendiul: „Va fi, în mod evident, o anchetă. Se pare că este un scurtcircuit de la o friteuză. Nu e o hală de mezeluri, este o hala de ready meal. Nu am văzut decât acoperişul, dar nu e dărâmată. Nu pot intra încă acolo, este fum . Totul este asigurat. Nu a păţit nimeni nimic", a declarat Sorin Minea, patronul halei Angst, care a luat foc duminică dimineaţa.
Pompierii au intervenit la stingerea incendiului din Buftea