Incendiu la o cabană din Bran! Clădirea a fost distrusă de flăcări la – 10 grade

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 1-2 decembrie, a avut loc un incendiu la o cabană din localitatea Bran-Poartă. Clădirea a fost distrusă de flăcări, chiar dacă în acea noapte erau -10 grade Celsius. Locuința, care avea trei niveluri, compusă din parter și două etaje, a ars în proporție de 90%. Incendiul a izbucnit la ora 01:00, iar flăcările s-au extins cu repeziciune, căci, locuința era construită din lemn. Potrivit mediafax.ro, primele informații arată că incendiul a pornit de la coșul de fum.

”Cabana era construită din lemn, fapt ce a contribuit la dezvoltarea și propagarea incendiului cu repeziciune la întreaga construcție, focul manifestându-se violent. Intervenția a fost una dificilă și s-a manifestat la minus 10 grade Celsius”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfeja.

Incendiu la Brad! O cabană a fost distrusă de flăcări, chiar dacă afară erau – 10 grade

Locuința, care avea trei niveluri, compusă din parter și două etaje, a ars în proporție de 90%.

De asemenea, acesta a precizat că nu s-au înregistrat victime, iar focul nu a ajuns și la clădirile din apropiere.”Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul nu s-a propagat și la alte construcții din apropiere”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Brașov.

Totodată, potrivit informațiilor din presă, trei dintre persoanele aflate în cabană au reușit să iasă singure, până la ajungerea oamenilor legii la locul incidentului. La fața locului au intervenit autoritățile cu cinci autospeciale de la Secția de Pompieri Zărnești, Detașamentul 1 de pompieri Brașov și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bran.

Taguri: incendiu