Incendii masive în Portugalia. Peste 1.000 de pompieri, în luptă cu flăcările. Focul s-a văzut din Spania – VIDEO

Mai multe incendii de vegetație au făcut ravagii în Portugalia în acest sfârșit de săptămânî. Au intervenit în jur de 1.300 de pompieri pentru stingerea flăcărilor care au cuprins centrul acestei țări. Dimensiunea incendiilor a fost atât de mare încât ieri, fumul gros degajat de arderea mai multor pajiști și păduri s-au văzut din țara vecină, Spania.

Incendii în Portugalia văzute din Spania

Incendiile au putut fi observate din provincia spaniolă Extremadura, iar vântul a suflat fumul către această țară, astfel că locuitorii din Badajoz au trăit și ei cu sufletul la gură tragedia vecinilor portughezi. Autoritățile de la Lisabona au mobilizat Armata pentru a ajuta la stingerea flăcărilor.

Aproximativ opt persoane au fost rănite în aceste incendii, însă, din fericire, niciuna  nu a murit. Flăcările s-au extins din regiunile Serta, Macao și Vila del Rei, districte aflate în zona centrală a Portugaliei, la aproximativ 200 de kilometri de Lisabona. Una dintre victime a suferit arsuri destul de grave și a ajuns de urgență la spital, însă trăiește, transmite televiziunea națională RTP.

Flăcările s-au văzut din Spania. Sursa foto: elpais.com

În anul 2017, 64 de oameni au murit în incendiile din Portugalia. Romsilva, alertă pentru România

Zona care a fost mistuită de flăcări este situată aproape de locul unde în anul 2017 incendiile de vegetație au dus la moartea a 64 de portughezi, districtul Pedrogao. Autoritățile mențin codul roșii de incendii pentru mai multe districte din centrul și sudul Portugaliei, iar focul ar putea să se extindă și mai mult mâine, la începutul săptămâni, când întreg teritoriul iberic este sub avertizare de caniculă.

Și în cazul României a fost emisă o alertă asemănătoare de către Romsilva, chiar ieri. Autoritățile spun că în țara noastră există un risc foarte mare de producere a incendiilor de vegetație, în special în zonele agricole, pășunile aflate aproape de păduri. Cele mai multe astfel ce tragedii au loc din cauza focurilor care sunt lăsate nesupravegheate, conform unui raport al Ministerului Mediului.