Martie este o lună încărcată de simboluri și tradiții. În această perioadă ne vom putea alege babele. Mai exact, primele nouă zile ale lunii sunt cunoscute în credința populară drept Babele. Practic, acestea marchează sfârșitul iernii, care-și dă ultima suflare în lupta cu mult așteptata primăvară.
Potrivit tradiției, ar trebui să ne alegem babele înainte de venirea lunii Martie, însă cei mai mulți dintre noi nu cunoaștem această regulă nescrisă. Tradiția spune că baba trebuie aleasă încă din februarie, pentru a ne aduce noroc. Martie se apropie, așa că ar fi timpul să te decizi asupra babei tale pe anul acesta, dacă nu ai făcut-o deja. Pe vremuri, românii erau de-a dreptul fascinați de acest mit și convinși totodată că babele dictau norocul și caracterul celui care le alegea.
Exista așadar credința confrom căreia cum va fi ziua de Babe, așa va fi sufletul persoanei care o alegea, pentru tot restul anului. În ceea ce privește sectorul agricol, românii credeau că anul agrar ce tocmai avea să înceapă, va fi în funcție de baba aleasă. Mai exact, o zi senină și călduroasă îi va aduce bunăstare și un suflet curat celui care a optat pentru baba respectivă. Dacă baba este mohorâtă, rece sau ploioasă, tradiția spune că vei avea parte de un an dificil, iar inima îți va fi de gheață.
În ceea ce privește alegerea babei, aceasta diferă de la o zonă la alta, însă un lucru e cert. Trebuie făcută mereu înainte de venirea lunii martie. În unele regiuni ale țării, tradiția spune că babele se aleg în funcție de data nașterii. Mai exact, ziua în care te-ai născut devine ziua babei tale. Există însă și zone unde nu se ține cont de asemenea reguli. Fiecare este liber să-și aleagă baba după bunul plac, în funcție de ziua norocoasă sau alte cifre care le poartă noroc.