În ce condiții vă puteți duce soția sau soțul la serviciu. Precizările Poliției Române

Poliția Română a detaliat, pe contul său de Facebook, în ce condiții o persoană își poate duce soțul/ soția la muncă. Astfel, transportul consortului  la serviciu se poate face dacă soluțiile alternative ar prezenta un risc mai mare de infectare.

Poliția cere declarația de proprie răspundere

O astfel de situație ar putea fi justificată dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații, etc)”, precizează Poliția Română.

De altfel, transportul soțului  sau soției cu mașina se poate face și în alte circumstanțe decât deplasarea către locul de muncă.

Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanța Militară nr. 3 din 2020 (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie)”, a detaliat poliția.