Chiar dacă se află în izolare din cauza răspândirii tot mai agresive a noului tip de coronavirus pe teritoriul țării noastre, Elena Udrea și iubitul său nu au timp să se plictisească. Asta pentru că bărbatul a amenajat un miniteren de baschet chiar în curtea vilei din Corbeanca pe care fosta blondă de la Cotroceni a achiziționat-o cu mai mulți ani în urmă.
De fiecare dată când vremea îi permite, partenerul său de viață iese pentru a se dezmorți puțin după toată perioada petrecută în casă. Și ce altă activitate poate fi mai potrivită decât o mică sesiune de aruncări la coșul pe care l-a instalat chiar el?
Așa a procedat și în ultimele zile, când s-a filmat cu o cameră specială montată chiar pe peretele vilei, cu gândul de a le demonstra prietenilor din mediul online calitățile sale sportive. „Dau mai bine cu piciorul la coș, decât cu mâna”, le-a transmis iubitul Elenei Udrea.
În altă ordine de idei, soarele din ultimele zile i-a îmbiat pe cei doi îndrăgostiți să-și părăsească domiciliul pentru a se bucura preț de câteva minute de razele sale. Și nu au încălcat măsurile de distanțare socială, pentru că au avut un motiv cât se poate de întemeiat.
Elena Udrea și Adrian Alexandrov și-au scos la plimbare cățelul, un golden retriever, pe malul lacului Snagov, unde este situată vila în care locuiesc și au profitat de ocazie pentru a face o foarte scurtă baie. De altfel, într-un interviu acordat recent, fostul ministru al Turismului mărturisea că nu mai simte presiunea celor din jur de când s-a îndepărtat de Capitală.
„În ultimele luni nu am mai simțit presiune din partea oamenilor. Acolo, la Corbeanca, nu simțim asta. Vin rar în oraș pentru că durează mult să ajung în București, de acolo. Am stat retrasă și nu am mai avut ocazia să simt presiunea din partea altora.
Am avut o perioadă de un an și jumătate în care am stat destul de izolată și destul de singură, cu două trei persoane. Am avut o trecere până am ajuns să stau așa izolată, la Corbeanca.
Am momente când ies în cămașă de noapte în curte, cu copilul. Se întâmplă lucruri frumoase. Gândirea pozitivă e esențială. Fără gândire pozitivă, eu nu eram astăzi aici, în emisiune.
Două luni și trei săptămâni mi-am imaginat în fiecare zi că sunt cu copilul meu, de Crăciun. Când începi să te îndoiești de lucururile pe care le vrei, ele ori nu vin, ori vin mai târziu”, a declarat Elena Udrea la Teo Show.