FANATIK îți aduce horoscopul zilei de miercuri, 29 aprilie, iar veștile sunt cât se poate de bune, în special din punct de vedere sentimental, pentru că ai ocazia să petreci timp prețios în compania persoanei iubite. E momentul potrivit să limpezești odată pentru totdeauna tensiunile care s-au strecurat între voi.
Iar dacă te numeri printre nativii din zodia Capricorn, încearcă să-ți temperezi puțin elanul, pentru că proiectul în care te-ai implicat este abia la început. Vei reuși să obții ce ți-ai propus, însă nu trebuie să arzi etapele și să-ți faci iluzii. Ține minte că nimeni nu s-a născut învățat, succesul vine treptat.
Înainte să judeci pe cineva, gândește-te în ce stare psihică este acesta. Ai în față o persoană atât de fragilă încât trebuie să te porți cu ea ca și cu o floare: cu tact, cu delicatețe, nu cu agresivitate. Înainte de a deschide gura, analizează un pic tonul și intențiile pe care vrei să le transpui în cuvinte. Cu siguranță nu ți-ar plăcea să îți vorbească cineva așa când nu ești în cea mai bună stare emoțională, deci ajustează-ți replicile pentru a nu face pe cineva să sufere mai mult decât e cazul. Cu amabilitate și iubire, poți să-ți transmiți altfel mesajul, chiar dacă e vorba de critici!
Chiar dacă nu ai alături persoana cea mai potrivită pentru starea în care te afli, nu generaliza spunând că ești singur, că nimeni nu te iubește sau nu te înțelege. Este doar o perioadă mai ternă, mai rece, în care resimți un blocaj de comunicare cu cei din jur, mai ales în relația cu sexul opus, care merge cel mai defectuos. Atenție în viața de cuplu de la o banală discuție se poate ajunge la un conflict conjugal. S-au acumulat tensiuni care se cer echilibrate cu toleranță, deci nu-l privi pe cel de lângă tine ca pe un inamic, ci ca pe un om care trece și el prin momente dificile. Ești la fel de stresat, deci înțelege-l!
Discuți cu familia despre planurile de viitor și îți place să le iei pe toate la bani mărunți ca să descoperi pe ce resurse te poți baza. Fiecare își aduce contribuția cumva, mai pune câte o cărămidă oricât de mică la atingerea acelui scop. Sunt toate șansele să se așeze lucrurile exact așa cum doreai, deci toate îți merg de minune! Nici nu îți vine a crede că toate elementele se găsesc exact în locul cel mai potrivit, ca și cum ar face parte dintr-un plan divin clar stabilit acolo sus pentru tine. Există o sincronicitate perfectă, o poți numi soartă sau coincidență, dar intervine la țanc pentru a-ți îndeplini dorința.
Felul în care te privește lumea azi îți sporește încrederea. Chiar aveai nevoie de cuvinte frumoase, de aprecieri sincere, de gesturi de afecțiune și prietenie ca cele pe care le primești azi pentru că de aici îți extragi energia de a merge mai departe. Dacă îți pierzi încrederea în tine și stima de sine, încearcă să te privești prin ochii celor care te iubesc cu adevărat. Numai cel care te iubește profund și sincer te va ajuta să-ți redescoperi calitățile și te va încărca de energie pozitivă și curaj. Ca atare, ține-i pe cei dragi alături ca să-ți ridice moralul.
Ești nesigur pe unele aspecte și se vede că mergi ca pe o gheață subțire, prudent, temător și pesimist deopotrivă. Nu prea ai motive de bucurie sau de optimism, de parcă s-au adunat în jurul tău numai oameni care îți prezintă viitorul în cele mai sumbre lumini, care te opresc din elan când ai mai multă energie sau care te influențează în mod negativ. Nu ar trebui să ții cont de factorii de stres din jur, pentru că știi mai bine pe ce te poți baza, și în fond, fiecare intră în joc cu resursele proprii către succes. Ai destule, folosește-te de ele!
Nu ai curaj să-ți exprimi eficient opinia, pentru că nu ai încredere în ceea ce vrei să spui. Nu știi să te faci corect înțeles deși ești expert în comunicare. Lasă pesimismul deoparte, spune-ți că poți, doar știi că ai toate calitățile să exprimi clar ceea ce ai pe suflet sau în minte, fără teama că ești înțeles greșit. Doar un pic să dai la o parte frica de a vorbi în public sau de a-ți expune părerea în fața unor oameni care nu sunt întru totul de acord cu tine, și vei vedea că discuția va curge de la sine, atingându-ți ușor scopurile.
Trebuie să-ți vindeci inima înainte de a începe o nouă iubire. Nu te aventura într-o altă relație fără să fii sigur că te-ai debarasat de tot ce te mai leagă încă de cea trecută. Iartă, uită, închide acel capitol care ține de trecut și nu mai căuta refugiu în amintirile frumoase de odinioară, pentru că acum e un moment ideal pentru a te purifica sufletește. O nouă iubire ar avea acel efect de balsam pentru un suflet încă împovărat. Ar fi bine să te eliberezi chiar înainte de a începe o altă idilă, ca să nu reverși asupra ei vechile tale vise.
Toată viața ești la o școală la care ai permanent ocazia să mai înveți ceva nou, iar lecția pe care o primești azi este de management. Poți învăța să-ți administrezi mai bine resursele, fie că e vorba de banii pe care îi manipulezi, sau de timpul pe care îl ai la dispoziție, ai șansa de a descoperi cum să devii mai organizat, mai eficient, mai atent la ceea ce ți se oferă, ca nu cumva să le risipești aiurea. Învață ori de câte ori ai ocazia să mai afli ceva util de la cineva cu mai multă experiență de viață, pentru că el a experimentat deja ceea ce tu abia acum descoperi pas cu pas, și ți-ar putea da ponturi deja verificate.
Nu te simți bine, te-ai trezit de dimineață cu o stare de slăbiciune fizică ce anunță o posibilă boală. Ia măsuri, nu te lăsa copleșit de aceste simptome. Nu te aventura direct la sertarul cu medicamente sau în farmacie, pentru că nu acolo găsești remediul. Acesta este în mintea ta. Dacă mintea nu acceptă instalarea bolii, dacă îți spui cu tărie că ești bine și nu dai voie durerii să crească, mâine te vei trezi ca nou! Depinde cât de puternic ești în fața fricii pentru ca boala să nu te doboare.
Totul se învață, nu devii specialist peste noapte, nu pretinde performanță fără să exersezi suficient. Ești la începutul unui proiect care evoluează promițător, dar încearcă să-ți domolești nerăbdarea, pentru că e cale lungă până la apogeul visat. Important este ca în fiecare zi care te conduce spre acel țel mai înveți ceva important, să fii riguros și ambițios. Nu te opri din această evoluție, chiar dacă este lentă, dar important e că tot ce acumulezi se adună într-un tot unitar de care ești mândru. Ești mulțumit de modul cum te formezi, conștient că totul se clădește pas cu pas, prin practică.
Demarezi cu încredere noul proiect la care te gândești de ceva vreme și îl țineai în așteptare pentru momentul pe care îl consideri potrivit. Acum este momentul potrivit pentru a-i da startul, însă nu trebuie să-ți stabilești o strategie în detaliu, pentru că multe idei vor veni pe parcurs. Acum important nu este să-ți atingi scopul, ci startul, să pornești spre ținta visată. Pas cu pas, se vor arăta toate soluțiile și căile care duc acolo unde ai decis să ajungi. Multe din aspecte utile în atingerea acestui scop vor apărea pe parcurs, de la o zi la alta, de la o etapă la alta, deci pornește la drum cu răbdare și ambiție, atent la tot ce se ivește.
Ți se citește pe chip o fericire, o stare de calm, o serenitate ce are la bază un puternic sentiment de siguranță. Ai impresia că toate merg cum trebuie, că toate sunt la locul potrivit, că mergi pe teren solid și resimți această stare generală de bine ca pe un dar divin, ca pe un bonus de la Univers care îți transmit astfel că ești iubit, ocrotit, în siguranță, și niciodată nu ești singur. Dacă te încarci de emoție pozitivă, vei reuși mai apoi să o transmiți altora prin gesturi, vorbe și sentimente, pentru că… dar din dar se face rai! Dăruiește, iubește, zâmbește, încălzește alte suflete!