Categorie: Autor:

Horoscop Urania pentru săptămâna 27 iulie – 2 august: Luna Nouă în Leu. Cum sunt afectate zodiile

Urania prezintă predicțiile sale pentru intervalul 27 iulie- 2 august, iar veștile sunt îmbucurătoare pentru majoritatea semnelor zodiacale. Unul dintre cei mai cunsocuți astrologi ai țării noastre îi avertizează, însă, pe nativii din Leu, întrucât aceștia vor fi puternic influențați de Luna Nouă care îi tranzitează în această perioadă, scrie libertatea.ro.

Horoscop Urania 27 iulie 2019: Previziuni pentru fiecare zodie

În plus, Urania anunță că planeta Venus va intra în zodia Leului, aducând schimbări importante din toate punctele de vedere, dar mai ales în plan financiar. Pe de altă parte, nativii din Gemeni se vor bucura de o săptămână excelentă, proiectele ambițioase plănuite de ceva vreme urmând să prindă, în sfârșit, contur.

Berbec

Dacă ești născut sub semnul Berbecului, trebuie să știi că vei avea parte de o perioadă foarte încărcată, mai ales că va fi nevoie să îți susții punctul de vedere în fața unui auditoriu specializate, fie că vorbim de ședințe, conferințe, sau alte sesiuni de comunicări.

Urania este cel mai cunsocut astrolog din România. Sursa foto: kanald.ro

Taur

O serie de probleme de ordin financiar care par minore îți vor strica buna dispoziție. Spre sfârșitul intervalului, situația se ameliorează, mai ales că ai ocazia să reiei legătura cu prieteni care nu te-au mai contactat de vreme bună.

Gemeni

Se anunță o săptămână foarte plăcută, în special din punct de vedere emoțional. Ai în sfârșit parte de stabilitatea pe care ți-o doreai, astfel că poți pune la punct și planurile de viitor. Încearcă să nu neglijezi nici momentele de odihnă, chiar dacă ambițiile sunt mari în această perioadă.

Rac

Simți nevoia de schimbări importante în plan personal, datorită planetei Mercur care tranzitează semnul tău zodiacal până la jumătatea lunii august. Relația sentimentală poate întâmpina unele dificultăți, însă nu trebuie să te îngrijorezi.

Leu

Ai parte de o săptămână solicitantă și, în plus, nici sănătatea nu trece prin cele mai bune momente. Nu ignora semnalele pe care ți le transmite organismul.

Fecioară

Ești lucid, pragmatic și acorzi întreaga atenție evoluției tale profesionale. Nu este exclus să apară și unele neînțelegeri cu membrii familiei, însă acestea se vor stinge rapid.

Balanță

Unele lucruri pur și simplu nu se întâmplă cum ți-ai propus. Faci tot felul de sacrificii și ai senzația că eforturile nu îți sunt pe deplin apreciate. Nu te îngrijora, vei culege foarte curând roadele muncii tale, trebuie doar să ai puțină răbdare.

Scorpion

Anumite probleme birocratice îți solicită atenția în această perioadă și nu poți să le ignori. În plus, persoana iubită se simte neglijată, așa că trebuie să găsești soluția perfectă pentru a o împăca.

Săgetător

Câștigi cu ușurință orice bătălie, bazându-te pe intuiție. Îți merge foarte bine în această săptămână, dar încearcă să nu devii prea euforic, pentru că pot apărea probleme.

Capricorn

Ai parte de reale îmbunătățiri în privința anumitor relații personale și acest lucru nu poate decât să te bucure. Evită, totuși să îți plângi de milă.

Vărsător

Înveți să fii prudent și asta e bine, mai ales atunci când întâlnești oameni noi. Se anunță o săptămână dominată de atenție și răbdare, de meticulozitate, lucruri care până de curând nu se numărau printre punctele tale forte.

Pești

Ai tendința să aduci grave acuzații prietenilor sau colegilor de muncă, bazându-te pe o serie de ipoteze total greșite. Încearcă să îți păstrezi calmul și să analizezi fiecare situație cu mare atenție, înainte de a trage conlcuzii pripite.