FANATIK vă prezintă horoscop Urania pentru săptămâna 20-26 iulie. Astrele au pregătit o săptămână de foc pentru unele zodii. Printre acestea, se numără și Racul, care cu un ochi râde, iar cu celălalt va plânge!
Nativul Berbec va încerca să se odihnească prin metode care îi plac lui, însă nu va avea parte de prea mult timp, deoarece se va implica în activități care nu au nimic în comun cu relaxarea. Vor apărea ceva tensiuni în familie, se vor cheltui și ceva bani pentru cămin, însă se va face și ceva risipă.
Nativii Taur vor avea probleme cu somnul. Vor suferi de insomnii, iar acest lucru îi va face irascibili. În aceeași notă va trata și o moștenire pe care trebuie să o împartă cu mai multe rude. Va ridica tonul și își va cere partea care i se cuvine. S-ar putea ajunge și la tribunal cu această speță.
Gemenii se vor afla în centrul atenției. Se vor bucura de laudele celorlalți, fie că este vorba de familie, colegi de serviciu sau prieteni. Dacă sunt implicați într-un litigiu, vor avea suucces deplin în instanță. Pe lângă toate acestea, nativul va fi nevoit să plece într-o călătorie, posibil de serviciu, la care visează de ceva timp.
Racul are o săptămână de foc. Astrele îl urcă, dar tot astrele îl coboară. Își va face ordine în gânduri și își va trasa obiectivele pricipale. Va avea succes total într-o chestiune legată de lege, în urma căreia se va alege cu o sumă foarte frumoasă de bani, însă se gândește foarte serios să pună capăt relației pe care o are acum.
Vanitatea, orgoliul și competițiile pierdute ori situațiile delicate prin care au trecut de curând și care nu i-au pus într-o lumină bună vor avea rolul unui motor. Nativii se hotărăsc și își propun ca așa ceva nu vor permite să se mai întâmple și că nu se vor mai lăsa înfrânți sau abătuți de la scopul lor. Persoanele aflate în preajma vârstei de 40/42 de ani pot trece prin momente de restructurare, care pot lua însă aspectul unei constrângeri, și nu al unei deschideri spre împlinire profesională.
Nativul va depune efort susținut de a depăși o situație delicată în viața de cuplu, în asocieri, în afaceri, în colaborări. Apare și p încurcătură materială, patrimonială, succesorală, de partaj sau de susținere financiară, care face și mai grea săptămâna Fecioarei. Soarele va funcționa ca un revelator al adevărurilor și al realității, dând-le, astfel, nativilor siguranța de a lua, în cunoștință de cauză, deciziile și atitudinile necesare.
Nativii Balanță nu sunt în cea mai bună formă pentru a purta niște discuții cu atât mai puțin dacă acestea abordează aspecte importante de viață. Unii se pot simți obosiți, plictisiți, exasperați de cauză sau de personajul implicat și caută să amâne diplomatic o întrevedere față în față sau, măcar, aceasta ar trebui să fie cea mai indicată soluție. Balanța se va întâlni cu persoane importante prin rang, funcție, imagine, valoare personală care îi pot sprijini, ajuta, susține într-un demers.
Apar probleme grave la locul de muncă, care vă vor zăpăci de cap. Tot acestea sunt de vină și pentru starea de sănătate precară. Veți rezolva însă problemele de la job într-o manieră pe care o vor vedea și șefii. Nu este exclus să primiți o promovare sau un spor salarial!
Cei tineri vor simți nevoia de a se face remarcați și de a ieși din anonimat printr-un fel de a trăi pătimaș și extravagant ori prin ipostaze de viață ce impun asumarea (mai mult sau mai puțin conștientă) a unor pericole prin practicarea unor sporturi sau distracții riscante pentru corpul lor fizic. Cei care desfășoară activități artistice sau interpretative vor fi tentați să facă lucruri speciale menite să uimească publicul.
Atenție majoră la riscurile pentru sănătate ce provin din șocuri emoționale, accidente, evenimente neprevăzute, stil de viață nesăbuit. Pe lângă aceste pericole care îi pasc pe nativii Capricorn, aceștia vor avea probleme acasă, cu partenerul de viață. Relațiile vor fi foarte tensionate, iar o vorbă aruncată fără rost va da foc relației!
Relațiile cu soțul (soția), cu partenerii de afaceri, cu colegii de proiect, cu persoanele implicate în derularea unui contract, cu rivalii, cu dușmanii, cu părțile implicate într-un proces vor fi dinamice și intense. Este momentul când se poate pune problema unei căsătorii dar, asupra acesteia, vor plana destul de multe îndoieli sau răzgândiri ori, dimpotrivă se va pune în mod deschis problema separării soților, decizie care va fi și ea supusă unei analize.
Peștii înoată în apefavorabile, pline de enrgie venită de la famlie și prieteni. Au șansa să se regăsească, să regăsească starea de spirit care le face bine.Pot apărea, totuși, niște discuții în contradictoriu cu partenerul de viață, dar nu va fi nimic serios. Aveți noroc de bani și îi veți primi foarte repede, ori de la stat, ori de la fostul angajator care a făcut niște calcule greșite!