Categorie: Autor:

Horoscop Urania pentru perioada 15 – 21 februarie 2020. Vărsătorul vrea să urce pe scara socială

Horoscopul Urania pentru perioada 15 – 21 februarie 2020 aduce vești bune pentru mulți nativi, care vor încerca să își îmbunătățească situația materială, dar unii se vor focusa pe dezvoltarea spirituală și vor lăsa în urmă plăcerile mici.

Așa arată horoscopul Urania pentru perioada 15 – 21 februarie 2020

Berbec

Bănuielile pot pune stăpânire pe sufletul și mintea câte unui nativ care se îngrijorează în legătură cu felul în care decurg niște proceduri birocratice. Aceștia trebuie să depună un efort pentru a se menține într-o funcție ori pentru a fi acceptați într-un context de activitate cu grad mare de dificultate. Nativii vor avea o stare de incertitudine interioară, scire libertatea.ro.

Taur

Cei care au probleme financiare sau materiale/patrimoniale vor căuta soluții logice, corecte, în nota și spiritul legii și chiar vor găsi. Taurii vor fi obligați să se supună unor rigori sau să adopte un mod de viață care presupune disciplină, rigoare, metodă și sacrificarea unor plăceri ori confortul unui mod de viață lipsit de griji pentru a obține o performanță sau a evolua în plan profesional.

Gemeni

Nativii născuți sub semnul zodiacal al Gemenilor vor fi predispuși la răceală, guturai, infecții stomatologice, disfuncții ale aparatului urinar sau genital. La locul de muncă, se vor confrunta cu mici probleme din partea unor colegi geloși pe abilitățile lor. Va fi nevoie de răbdare, maturitate, logică și rezistență nervoasă pentru a trece cu bine peste toate ostacolele.

Rac

Nativii vor avea trăiri intense, profunde, răscolitoare, care pot complica relațiile sentimentale nu tocmai armonice, în schimb, pot ridica pe culmile succesului un demers artistic, deoarece creativitatea este la cote înalte. Vor fi călăuziți de dorința de revanșă, dar au tendința de a refuza soluțiile oneste. Nativii vor aspira spre un mod de viață superior.

Leu

Nativul Leu va avea probleme serioase în familie, unde se strecoară minciuna, dar totul se va rezolva cu o discuție serioasă. Este posibilă o plecare în vacanță, deoarece nativul are nevoie de destindere, vrea să se bucure de viață. Trebuie să fiți atenți, deoarece apare pericolul unor accidentări destul de serioase. La capitolul finanțe vor sta foarte bine, iar lucrurile se vor îmbunătăți!

Fecioară

Nanativii nu se mai joacă și vor dori să dea un semnal celor din jur că ei “nu glumesc”, ceea ce multora dintre partenerii lor de dialog nu o să le placă. Apar mici conflicte sau nereguli în timpul unor deplasări, fapt care poate duce la regândirea unor parteneriate.

Balanță

Nativul Balanță trece printr-o perioadă dificilă, cel puțin din punct de vedere material. Apar situații speciale în viața de familie care nu pot fi rezolvate ușor, care generează blocaje. Asupra relațiilor de muncă se va abate nesiguranța, îndoială sau riscul unei evaluări incorecte a oamenilor și evenimentelor.

Scorpion

Nativii vor fi plini de farmec, de intensitate în trăiri și reacții, sensibilitate, inspirație și intuiție. La loul de muncă însă apar nemulțumire față de felul în care este pus în aplicare un act normativ și care nu-i favorizează sau care, și mai rău, îi dezavantajează. Nativii elevi vor da semne de revoltă și vor respinge unele metode de predare și verificare a cunoștințelor.

Capricorn

Capricornul va avea o problemă cu unul dintre prietenii săi, de la care nu s-ar fi așteptat niciodată să audă bârfe legate lansate de el. Vor fi nemulțumiți și că lucrurile stagnează în ceea ce privește un proiect important, de la care aveau așteptări mari. Apar evenimente în plan financiar care îi vor lua prin surprindere pe Capricorni sau îi vor obliga să găsească o soluție inedită unei chestiuni bănești.

Vărsător

Vărsătorul vrea să ajungă cât mai sus, așa că își face probleme legate de imagine, de notorietate, de succes ori de autoritatea profesională. Va avea parte de relații plăcute, normale și corecte cu cei apropiați sau cu care cooperează în activități care le fac plăcere ambilor.

Pești

Nativii Pești vor să avanseze, dar în același timp să se și relaxeze, așa că vor întreprinde activități care luminează mintea și dezvoltă latura spirituală sau creativă a personalității lor. Efort de a progresa prin studiu, exercițiu mental, meditație, izolare de factorii de stres care îi țin prizonierii “lumii de jos” cu preocupări mărunte.