Într-un horoscop special realizat de Mihai Voropchievici pentru ultimele luni din acest an, Uranus retrograd va face și va desface toate jocurile pentru zodii. Multe semne zodiacale se vor trezi la realitate după acest eveniment astrologic. Până la iarnă, Voropchievici susține că ne vom schimba viețile din plin.
Berbecii se numără printre nativii care în perioada următoare trebuie să renunțe la posesivitate, să fie mai implicați în viața de zi cu zi, dar cu o altă aplecare asupra situațiilor. Taurii au parte de schimbări fundamentale atât în carieră cât și în sectorul amoros. Se poate spune că își schimbă radical identitatea.
Gemenii încep să se evalueze sub imboldul nestăvilit al Karmei. Până la final de an își vor vindeca o serie de răni și vor avea parte de multe momente frumoase sufletului lor. Racii sunt scoși din starea de amorțeală de Uranus și au nevoie în perioada care vine doar de oameni care știu să scoată ce e mai bun din ei.
Leii schimbă și ei orientarea după ce se confruntă cu tot felul de blocaje, ca și cum s-ar lovi mereu de același zid. Fecioarele pot evolua foarte frumos cu o singură condiție: să renunțe la tot ce e vechi, să lase la o parte trecutul.
Balanțele vor strânge roadele muncii lor în următoarele luni de zile și asta le va face extrem de bucuroase. Scorpionii obțin noi parteneriate extrem de avantajoase pentru starea lor financiară.
Săgetătorii trebuie să își recondimenteze viața astfel încât să țină la distanță neplăcerile cu orice preț. Au parte de experiențe de neuitat toamna și iarna asta. Capricornii trebuie să se gândească mai mult la ei, să se ocupe mai mult de ei.
Vărsătorii vor schimba dinamica și vor face față unor situații noi, prin care nu au mai trecut până acum în viață. Peștii vor schimba și ei ceva, și anume felul în care comunică.