Vă prezentăm cel mai nou horoscop karmic, cel pentru săptămâna 6 – 12 aprilie 2020. În această perioadă, zodiile de apă, adică Scorpionii, Peștii și Racii vor trece prin multe obstacole.
Zodiile de apă: Scorpionii și Peștii vor culege ce au semănat, cum se zice în popor. Dacă au semănat nori de furtună, nu ar trebui să se mire că acum karma li se întoarce într-o manieră atât de dură.
Racii au și ei câteva probleme la nivel emoțional, însă spre deosebire de Pești și Scorpioni, aceștia își vor da seama din timp ce au de făcut pentru a evita prăpastia.
Zodiile de foc: Berbecii se simt singuri, chiar și cei care au o relație stabilă sau sunt înconjurați de familii numeroase ori de prieteni. Își dau seama că vor altceva de la viață, însă trebuie să descopere ce le poate aduce acea fericire.
Săgetătorii au parte de o săptămână plină de surprize plăcute din toate punctele de vedere. Comunicarea cu cei dragi se desfășoară mai bine decât se așteptau și rezolvă o serie de probleme ale trecutului. Au o karmă pozitivă.
Leii sunt în continuare într-o degringoladă din care nici ei nu mai înțeleg nimic. Nu mai sunt stăpâni pe situație și asta îi îngrijorează tot mai mult.
Zodiile de aer: Gemenii fac tot felul de greșeli care îi poate costa propria lor imagine în fața celor din jur, fie că sunt parteneri, colaboratori sau chiar persoane din familie. Trebuie să aibă simțul măsurii, chiar dacă sunt convinși că fac lucrurile bine.
Balanțele și Vărsătorii intră într-o perioadă complicată, mai ales după ce Mercur va pătrunde, pe 11 aprilie, în sectorul Berbecului. Cei doi nativi de aer trebuie să ia decizii de care depinde viitorul lor sentimental.
Zodiile de pământ: Taurii sunt silitori și nu se dau la o parte de la nicio muncă, oricât de grea ar fi. În perioada asta demonstrează că sunt oamenii potriviți la locul potrivit.
Capricornii continuă să facă bani, continuă să aibă succes, iar asta va trezi invidia celor din jur. Trebuie să nu se lase bătuți, oricât de multe clopote ar suna în sat.
Fecioarele trăiesc o perioadă pe care o compară în mintea lor cu liniștea dinaintea furtunii. Au tot felul de premoniții, fac to felul de legături, mare parte dintre ele fiind cauzate de izolarea din carantină, căci Fecioarele nu suportă să stea prea mult timp închise într-un spațiu. Simt nevoia tot mai acută de libertatea de mișcare.