Celebrul numerolog Mihai Voropchievici şi-a transmis previzunile pentru anul 2019 şi a vorbit despre zodiile care vor avea cel mai mare noroc la bani în 2019. După cum spune acesta, se anunţă un an extrem de bun din punct de vedere financiar şi sunt foarte multe zodii care se vor bucura de bani. În acelaşi timp, acesta atrage atenţia că vor fi şi nativi care nu vor şti să-şi gestioneze finanţele şi vor ajunge să fie în colaps financiar înainte de a intra în 2020.
„Anul acesta e patronat de Jupiter, care e marele benefic, aducătorul de noroc, bani și fericire. Dacă a venit Jupiter peste noi putem vedea partea bună a paharului. Omul nostru se uită la partea financiară, deși sănătatea nu se cumpără cu banii. Banii sunt din abundență, anul ăsta ne învață să trăim, să fim fericiți. Anul trecut am strâns, acum ne bucurăm de ei. Atenționarea anului este pentru toată lumea, anul este aducător de beneficii materiale, dar vine și cu o avertizare serioasă.”
„Lecția de viață pentru anul ăsta, banii vin dar de voi depinde cum îi economisiți sau pur și simplu îi faceți varză, îi terminați și azi vin, iar mâine nu mai sunt. Să nu ne trezim la sfârșitul anului că suntem colaps financiar. Este un lucru bun 2019, așa comentează toată lumea. Are o încărcătură benefică anul acesta”, a fost prezentarea generală a anului 2019 făcută de Mihai Voropchievici, care a continuat apoi să-şi spună prevziziunile pentru fiecare zodie
Sunt repeziți anul ăsta. Trebuie să fie atenți cu cei din jur, au responsabilități extraordinare. Sunt muncitori și eforturile depuse în perioadele antrerioare le aduc bogăție. Are bani și îi poate cheltui cu cei dragi, dar să nu se repeadă în a rămâne fără ei.
Este o fire foarte circumspectă faţă de bani, e mare doritor de bani. Este un mare tocător de bani, dar şi strângător. Anul acesta, faţa norocului se va întoarce spre ei. Vor avea, prin excelenţă, surplusuri de bani. Taurul, cum e el de încăpăţânt, va tinde din nou să stea să muncească mult. Anul ăsta, Dumnezeu îi va da foarte mulţi bani. Tentaţia lor este să economisească. Dacă vreţi să faceţi o nuntă, aveţi bani.
Nu ştiu ce se întâmplă cu ei anul ăsta. Au atâta resursă, atât foţă în zona artistică şia comunicsării. Din comunicare, vor primi resurse uriaşe. Dar vor să şi epateze şi vor băga mâna adând în buzunar, iar calamitatea se va întâmpla.
Sunt zgârciţi, nu lasă să zboare banii. Anul ăsta vor prinde şi ei şi se vor asocia celorlalte zodii. Vor ieşi la cheltuieli, dar pentru locuinţă. În 2019, Racii au bani, vor dori o promovare. Vor cere bani şefilor! Să se uite foarte atent la buget, iar investiţiile pe care le fac să fie pe termen lung. Vor lucruri durabile, rentabile şi frumoase.
Au cursuri anul acesta şi vor cheltui pentru partea de imagine. Vor avea loc căsătorii cu oameni bogaţi, iar banii vor ajunge la ei prin alianţe. Vor face nişte afaceri.
Strâng banii, vor să îi aibă pregătiţi. Banii îi vor veni din afaceri extrem de profitabile. Nu sunt puşi pe cheltuieli majore, ci au parte de cheluieli planificate. Au tentaţii de multe ori, însă trec peste.
Vor scăpa în cheluieli majore. Banii vin pentru că aceşti nativi au cuvintele la ei. Prin comunicare îşi vor atrage multe surse de venit. În acest an trebui să mai investească acolo unde a neglijat în anii precedenţi.
Anul ăsta, ca şi în alţi ani, vor avea noroc. La ei, nu există an fără să aibă noroc. Din zodiile de apă, el este zodia de lance, şi peste Rac, şi peste Peşti. Se duc spre zona de mistere, a necunoscutului, sunt foarte mulţi care lucrează în sistemul ăsta de servicii.
Le trebuie multă sursă financiară pentru că vor să-i facă pe toţi fericiţi. Jupiter este în zodia voastră și va fi bine din multe puncte de vedere. Consider că Săgetătorii vor fi steluța din vârful bradului anul acesta.
Toată viața muncește ca să agonisească. A venit perioada să le ofere și celorlalți. Să fie mai atenți, ca să păstreze resursele și pentru zilele negre.
Vor avea lipsuri pentru că este un cheltuitor prin excelență. Sfatul meu ar fi să aibă mare atenți și cu veniturile și cu sursele de venit.
Ăștia nu știu să facă bani, dar Dumnezeu le dă. Vor avea destui bani și pentru distracții și anul acesta se vor scălda în bani.