Guvernul Orban a decis prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență să prelungească termenul la care poate fi depuse anul acesta Declarația Unică și Declarația 230. Românii au mai mult timp așadar să ajungă la ghișee pentru că termenul de 15 martie 2020 nu mai este valabil.
Declarația Unică a fost introdusă în anul 2008 și înlocuiește 7 formulare fiscale utilizate anterior de persoanele fizice pentru declararea către FISC a unor venituri. Ministerul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat că termenul depunerii acestui formular a fost prelungit.
Până în momentul de față termenul până la care persoanele fizice puteau depune declaraţiile unice la ANAF era 15 martie 2020, dar românii mai au timp să ajungă anul acesta la ghișee până pe 25 mai 2020. Mai trebui doar ca această ordonanță dată de Guvernul Orban să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.
De asemenea, Guvernul a mai extins și termenul depunerii Declarației 230 tot până pe 25 mai 2020. Acest formular le dă voie angajaților să redirecționeze suma de 3,5% din impozitul anul datorat către diverse cauze umanitare ori de protecția mediului.
Declarația Unică nu se depune numai de personele fizice care obțin venituri din salarii pentru munca prestată în România, cât și din activități independente, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole, din piscicultură și silvicultură, precum și din transferul titlurilor de valoare și orice alte operațiuni cu instrumente financiare derivate.
Românii care lucrează în străinătate trebuie să-și declare veniturile în România chiar dacă acestea au fost deja impozitate în afara granițelor. Printre veniturile care trebuie declarate se numără: drepturile de proprietate intelectuală, pensiile, premiile și jocurile de noroc sau veniturile din alte surse.
Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat că motivul pentru care termenul de depunere a Declarației Unice și Declarației 230 a fost prelungit pentru 25 mai 2020 este faptul că aceasta a fost una dintre cerințelor ONG-urilor din țara noastră. Decizia a fost luată la finalul ședinței de Guvern care a avut loc luni, 27 ianuarie 2020.
„Prorogăm termenul până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi ale contribuţiilor sociale, a formularului declaraţie unică, privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoane fizice, formularul 230.
Este vorba de prorogarea termenului de la 15 martie 2020, până la 25 mai 2020. Acesta a fost o cerinţă pe care am avut-o de la mai multe ONG-uri, pentru a ne asigura că toată lumea va depune formularele la timp”, a declarat Florin Cîţu, potrivit Mediafax.