Greva de la metrou a fost anulată, după ce sindicaliştii au acceptat oferta care le-a fost făcută. Ion Rădoi, liderul sindical, a oferit detalii despre negocierile care au avut loc între cele două părţi şi oferta care a fost acceptată de către sindicalişti:
„Din fericire pentru bucureșteni, vorbim de 700 de mii de călători, am putut să evităm acest conflict. Am ajuns la o majorare salarială de 20% pentru salariați, plus primele de metrou și cea de Crăciun. Asta a fost hotărârea Consiliului General al sindicatului si au fost satisfăcuți de această creştere”, a spus Ion Rădoi.
Dumitru Şodolescu, directorul Metroex, anunţase că se aşteaptă ca sindicaliştii să renunţe la grevă, după ce s-au înţeles ca salariile să fie majorate cu 20%. „Dacă la început au fost inflexibili cu acel procent de 42%, ulterior au tot scăzut. Acum au ajuns la 20%”, a declarat Dumitru Şodolescu.
În acelaşi timp, directorul Metrorex a anunţat că se va extinde traseul Berceni cu încă o staţie, de data aceasta supraterană: “Sistemul de automatizare este cel care condiţionează darea în exploatare a Magistralei 5. Pe de altă parte, nu trebuie să ne ascundem, lucrările se desfăşoară într-un ritm mai lent decât cel care ar trebui din cauza problemelor financiare pe care Astaldi le are, la nivel de grup. Cu toate acestea, în primul trimestru al anului viitor lucrările vor fi complet finalizate. Vor rămâne cel puţin două lucrări nefinalizate până la sfârşitul anului, respectiv legătura între Eroilor 1 şi Eroilor 2, şi legătura de la staţia Drumul Taberei cu tramvaiul 41.
Tot în primul trimestru al anului viitor va fi finalizată şi la suprafaţă, toată zona. Poate finisajele să mai întârzie o lună, dar nu mai mult de atât”, a precizat Dumitru Şodolescu.