Gerrard Butler a fost internat în spital, după ce a acuzat dureri în zona abdomenului. Se pare că senzațiile de rău persistau de mai bine de 72 de ore, lucru decisiv pentru cunoscutul actor, care a ales într-un final să apeleze la ajutorul medicilor. După ce a ajuns la spital, acesta a fost supus la câteva analize amânunțite.
O sursă medicală a spus tot, aceasta, din păcate, nu a vrut să fie identificată, potrivit Agerpres. Starul pare că are o perioadă plină de ghinion. Producătorul de film britanic și-a pierdut vila în urma incendiilor din California. În aceeași situația s-au aflat mai multe persoane cunoscute din lume, precum și: Liam Hemsworth, Kim Basinger, Mark Hamill şi cântăreţii Miley Cyrus, Neil Young, Robin Thicke, Lady Gaga şi Cher. Doar Anthony Hopkins a fost norocosul care a avut vila intactă.
Cunoscutul actor britanic și unul din cei mai râvniți burlaci a fost internat, după ce a a acuzat dureri în zona abdominală. Acesta suferă de diverticulită fără complicații, conform unei surse medicale, scrie Agerpres. Gerrard Butler, în vârstă de 49 de ani, se află acum la un centru medical privat din Santo Domingo.
Medicii care l-au ținut sub observație au crezut inițial că este vorba de o apendicită, motiv pentru care l-au supus unui control RMN, pentru orientarea abordării chirurgicale. Rezultatele au spus clar că actorul suferă de afecțiunea numită diverticulită, care este foarte dureroasă. Aceasta are forma unei pungi(diverticulul), iar în urma formării acesteia, pe peretele colonului, care mai apoi se inflamează și/sau se infectează.
Tratarea acesteia poate fi făcută prin o alimentație bună și un tratament cu antibiotic. Gerrard Butler a luat decizia de a se interna în Republica Dominicană pentru că se afla în Haiti, la granița cu aceasta, fiind implicat în câteva operațiuni caritabile.