Georgina Rodriguez, iubita extrem de sexy a lui Cristiano Ronaldo face furori pe unde se duce! Bruneta extrem de senzuală cu sânge mai cald decât oțelul topit este deja o prezență aproape zilnică în tabloidele din Italia, unde s-a mutat recent cu iubitul ei, Cristiano Ronaldo.
Acesta s-a transferat de la Real Madrid, la Juventus Torino, fiind mutarea anului în fotbal. Bruneta i-a dăruit o fetiță lui Ronaldo, anul trecut. Recent, mama celui de-al 4-lea copil al Balonului de Aur a impresionat pe o scenă din Veneția.
Citește și Surpriză totală. Anunţul facut despre Angelina Jolie şi Cristiano Ronaldo
Georgina Rodriguez a apărut într-o rochie elegantă pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția, acolo unde a atras toate privirile. Rochia simplă, transparentă în zona posteriorului, a scos în evidență corpul perfect al ibericei.
Georgina Rodriguez, în vârstă de 24 de ani, i-a dăruit lui Cristiano Ronaldo o fetiță în 2017, pe nume Alana Martina. După despărţirea de Desire Cordero (fostă miss Spania), Ronaldo a început relaţia cu Georgina Rodriguez, pe care a cunoscut-o în capitala Spaniei. Viața Georginei poate inspira oricând un film de mare succes. A avut o copilărie cu multe lipsuri. Părinții ei au fost săraci, chiar dacă tatăl ei a făcut fotbal, însă nu de performanță.
În copilărie era pasionată de balet, însă părinții ei nu și-au permis să o trimită la o școală de dans. A fost chelneriță, apoi a vândut haine într-un magazin scump. Așa se pare că l-a întâlnit pe starul mondial al fotbalului.
După ce s-a cuplat cu Ronaldo, Georgina a fost concediată pentru că majoritatea clienților care intrau în magazinul în care ea vindea haine doreau să-și facă selfieuri cu ea, iar șefii ei nu au fost de-acord cu asta.
Cei doi sunt împreună din toamna anului 2016. Fotbalistul i-a dăruit un inel de 700 de mii de euro și pare dispus să se căsătorească cu superba brunetă, care ar deveni astfel cea mai bogată femeie din lume! Averea fotbalistului este estimată la 600 de milioane de dolari!
După startul relației cu Ronaldo, Georgina Rodriguez a devenit una dintre cele mai populare vedete pe Instagram, acolo unde are deja peste 7 milioane de urmăritori. Pozele sale mai mult decât senzuale atrag zilnic milioane și milioane de like-uri.
Chiar dacă Georgina pare că se simte ca peștele-n apă în Italia, iubitul ei încă nu a reușit să marcheze niciun gol pentru Juventus Torino.
Transferul lui Cristiano Ronaldo de la Real Madrid la Juventus Torino a fost mutarea verii în fotbalul mondial. Campioana Italiei a plătit 117 milioane de euro pentru starul portughez care va câștiga 30 de milioane de euro pe an.
Dacă pe teren, Ronaldo nu și-a făcut simțită prezența, nereușind că marcheze până acum niciun gol, starul portughez punctează din punct de vedere al marketingului.
Astfel, de la sosirea lui Cristiano la Torino, vânzările de tricouri în Europa, în luna august, au crescut cu 145,5% față de aceeași perioadă din 2017, scriu cei de la Marca. Stocurile cu tricouri cu numele lui Cristiano Ronaldo s-au epuizat și, în momentul de față, un fan trebuie să aștepte o lună la comandă pentru a putea intra în posesia unui astfel de accesoriu, care costă aproximativ 100 de euro.