Miercuri seara, liderul Pro România, Victor Ponta, a intrat în direct prin telefon la Digi 24 pentru a comenta decizia Senatului de a respinge proiectul legislativ privind autonomia Ținutului Secuiesc.
Dincolo de subiectul propriu-zis, unul care a stârnit în ultimele 24 de ore nenumărate dispute politice după adoptarea actului normativ în Camera Deputaților, tacit, fără dezbatere, telespectatorii au sesizat un detaliu care i-a făcut să râdă cu gura până la urechi.
Toți ochii au fost ațintiți spre burtiera postului de știri al companiei RCS RDS, întrucât fostul premier era prezentat drept președintele României. Imediat, gafa a ajuns pe rețelele de socializare, unde utilizatorii s-au amuzat copios.
Ba mai mult, unii au interpretat mesajul drept o premoniție, fiind acum convinși că „ni se pregătește ceva” la alegerile prezidențiale din 2024, când actualul șef de stat, Klaus Iohannis, nu va mai avea dreptul la un nou mandat.
Cât despre discursul lui Victor Ponta din cadrul intervenției sale telefonice, acesta a salutat decizia Senatului de a respinge controversatul proiect legislativ elaborat de parlamentarii UDMR. Liderul Pro România a criticat, însă, în termeni duri reacția publică a președintelui României după adoptarea tacită a actului normativ în Camera Deputaților.
„Domnul președinte Iohannis are o exprimare pe care o auzisem la Vadim Tudor și la Liviu Dragnea, în ultima perioadă.
Cred că știe foarte bine că această lege nu va trece, dar este o vină comuna Guvernului Orban, care n-a dat avizul, și a domnului Ciolacu, care nu a pus în discuție legea la Cameră.
Declarația de astăzi o consider strict o chestie politică între domnul Iohannis, PNL și PSD.
Este un proiect politic pe care îl tot duce UDMR-ul, deși ei știu că nu va trece niciodată, însă dă bine la electoratul lor”.