Florin Busuioc a ajuns din nou la spital, după ce la finalul anului trecut a suferit un infarct pe scena teatrului din Craiova. Starea de sănătate a prezentatorului de la Pro TV este stabilă, după ce a fost supus unei noi intervenții chirurgicale în urma căreia medicii i-au montat un nou stent la inimă.
În vârstă de 56 de ani, Florin Busuioc a suferit un infarct, la sfârșitul anului trecut, în timp ce se afla pe scena teatrului din Craiova și a fost transportat de urgență la spital. După primul atac de cord, în urma căruia a fost resuscitat, actorul a mai suferit alte două. Busu a fost atunci supus unei intervenții chirurgicale și a revenit după un timp pe micile ecrane.
Florin Busuioc a fost operat din nou, zilele trecute, pentru a i se monta al doilea stent. „Știam că există posibilitatea să mai am nevoie și de al doilea stent. Am două stenturi, unul la operație și ăsta pe care l-am pus alaltăieri”, a declarat prezentatorul de la Pro TV.
După prima intervenție chirurgicală, Florin Busuioc a revenit pe micile ecrane și a transmis următorul mesaj: „Nu sunt perfect, sunt în refacere spre perfecţiune. Puţini oameni au o a doua şansă, este adevărat.
Nu mă mai agit atât de tare, este unul dintre lucrurile pe care încerc să le fac acum după întâmplarea nefericită, nu mă mai agit. De asta nu fac încă ştirile de dimineata, o să revin şi dimineaţa. Mă apuc şi de teatru.”