Fiul lui Liviu Dragnea, Valentin Ștefan Dragnea, și-a mutat domiciliul de curând în București, într-o casă parohială. Potrivit jurmaliștilor de la Newsweek România, casa în care locuiește fiul președintelui PSD, a fost luată în numele său cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, se pare că Valentin Dragnea, deși nu locuiește în casa parohială, acesta și-a înregistrat domiciliul acolo. De altfel, orice acțiune ce privește SRL-urile și SA-urile în care este implicat, apare pentru casa parohială la Registrul Comerțului și Monitorul Oficial. Totodată, noua achiziție a fiului lui Dragnea se dovedește a fi de fapt a viitorului lui socru. Casa, situată în spatele Bisericii Sf. Elefterie a devenit a lui după ce socrul său l-a luat în spațiu, înainte de nunta, care va avea loc spre finalul lunii august.
Acum puțin timp, Valentin Dragnea a fost luat în vedere de presă după ce a făcut un gest suspect, după spusele majorității oamenilor. Acesta, fiind implicat într-o afacere cu animale, în perioada în care pesta s-a răspândit rapid, și-a golit ferma înainte de control.
Conform liberteta. ro, toată acțiunea s-a întâmplat înainte ca epidemia să ia amploare. De altfel, lucrul considerat suspicios de toată lumea este că județul Teleorman a scăpat cel mai ieftin după epidemia de pesta. Valentin Dragnea, parcă a prevăzut că urma să vină epidemia și și-a vândut toți porcii. Acum, la Teleorman, au rămas doar 3000 de porci.
”E greu de înțeles de ce un fermier de porci ar avea ferma aproape goală acum, când timpul de cerere mare este noiembrie-mai. Acum e prețul cel mai bun, acum sunt fermele pline de purceluși care cresc pentru Crăciun. Dacă aceia de la Salcia și-au golit ferma, înseamnă că au știut ceva!”, declară un crescător de porci.
Ferma s-a înființat în anul 1972, iar în 2014 a a ajuns la cârma afacere Valentin Dragnea. Acțiunile fermei erau împărțite așa: 90% Valentin Dragnea și 10% Ilie Liviu Dragnea. După vânzarea porcilor din cauza epidemiei, prevăzute de președintele Camerei Deputației, fiul lui Liviu Dragnea, societatea a început să cumpere carcase de porc, date spre vânzare , drept produs finit fiind preparate din porc. Acestea se vînd prin magazine din județul Teleorman și Olt, prin rețeaua de distribuție din județele Teleorma, Olt, Giurgiu, Argeș, dar și direct către marii retaileri.
În prezent, Comisia Europeană a realizat o hartă a focarelor de pestă, iar Teleorman apare ca fiind necontaminat. Chiar dacă lângă el Calărași, ce a fost infestat și Giurgiu, careia i s-a interzis comercializarea cărnii de porc. Legat de pestă, aceasta se extinde foarte rapid și in ale țări precum: Belarus, Rusia, Ucraina, Lituania, Republica Moldova și Polonia.