Scandal într-un spital din România. Părinții unei fetițe de 11 ani se revoltă împotriva medicilor de la spitalul din Sinaia, pe care îi acuză de neglijență. Aceștia susțin că doctorii care s-au ocupat de operația fetiței i-au uitat un tifon în corp.
Totul a izbucnit în urma unei operații de apendicită, aparent banală, pe care fetița a suferit-o anul trecut. Însă, cu timpul, starea copilului s-a înrăutățit, iar părinții au luat decizia să o ducă de urgență la spitalul din Sinaia. Aici, medicii au ajuns la concluzia că fetița avea o infecție puternică în corp și pentru că situația devenea din ce în ce mai gravă, au hotărât să o transfere la spitalul din Brașov, unde urmează să fie operată.
Mama fetiței a declarat că fiica sa a acuzat dureri puternice pe 19 ianuarie, iar a doua zi au decis să meargă împreună la Spitalul din Sinaia, unde medicii i-au depistat o infecție puternică. „Am fost la urgențe din nou pentru că fetița era rău. Am fost la spital, i s-a pus perfuzie, nu și-a mai făcut efectul. Mi s-a spus că are infecție foarte puternică. Am plecat la Pediatrie Sinaia. Aici, medicul de gardă a confruntat analizele și mi-a zis că are o infecție foarte mare și părerea lui este să plecăm mai departe. Am plecat la Brașov. Am ajuns la Brașov la primire urgențe. Avea senzații dese să urineze. Era albă ca varul, tremura, transpira și nu mai putea de durere” , povestește Maria Marcu, citată de Mediafax.
Medicii au descoperit în corpul fetiței un tifon pe care au fost nevoiți să îl extragă de urgență. Mama susține că tifonul a fost uitat în urma unei banale operații de apendicită pe care fiica sa a suferit-o anul trecut. Din cauza infecției puternice, fetița se află în stare gravă și va trebui operată. „Suntem terminați. Este un caz aparte de tot în România. A ieșit prin uretră tifonul. Medicii de la Brașov au confirmat că este un tifon uitat la operație, ea a fost operată la Spitalul Sinaia de apendicită, anul trecut. Este practic al doilea caz în România, medicilor nu le-a venit să creadă. La început mi s-a spus că este ceva introdus. Nu credea nimeni că s-a putut întâmpla ce s-a întâmplat. A fost noroc că tifonul a fost foarte steril, astfel nu s-a întâmplat nenorocirea. Au confirmat doctorii că este uitat tifonul de la operația de apendicită. Corpul nu produce tifon, altă operație nu a avut, de introdus nu se putea introduce. Sunt clipe de coșmar pentru un copil de 11 ani. Mi-e teamă, dar am încredere în Dumnezeu și în doctori. Copilul meu luptă și o iubește Dumnezeu. Va fi bine.” , povestește mama, potrivit sursei citate.
Medicul Marcel Albean, din partea Spitalului de Copii Brașov, a declarat că în acest moment nu poate fi nimeni considerat vinovat pentru cele întâmplate, dar investigațiile vor continua. „Noi trebuie să ne convingem exact că astfel de caz s-a produs în urma intervenției chirurgicale sau cumva fetița a putut introduce pe acolo ceva. În weekend s-a făcut o ecografie, s-au extras câteva fire din material textil care pare să fie compresă sau tampon. Fetița e bine, s-a liniștit, dar am continuat explorările. Verificăm absolut tot, am trimis și probe la laborator din ce am scos.”