O fetiță se află în moarte cerebrală, după ce a făcut gripă și a fost lăsată să aștepte pe holurile de la Primiri Urgențe. Aparent, cazurile grave au prioritate față de celelalte cazuri, care ajung să aștepte cu orele la rând. Astfel, șansele de îmbolnăvire cresc.
O mămică din Olt, care și-a adus fiica diagnosticată cu leucemie și sindrom Down, la Spitalul „Marie Curie”, aduce acuzații grave conducerii. Cele două ar fi fost ținute să aștepte mai bine de 8 ore, iar fetița ar fi luat în acest răstimp gripă de pe holurile de la Marie Curie, iar în acest moment se află în moarte cerebrală.
Fetița în vârstă de 3 ani a venit la Spitalul „Marie Curie” în urmă cu 9 zile, după ce a avut o reacție alergică, iar medicii din Olt i-ar fi prescris un tratament care i-ar fi nemulțumit pe părinți. „I-au recoltat analize şi am aşteptat după rezultat în sală, acolo. M-au ţinut 8 ore. Într-un final, după 8 opre, mi-au zis “mergeţi cu ea la Fundeni”. La Fundeni mi-au zis că nu pot să mă interneze, că nu am bilet de trimitere”, spune Paula Voinea, mama fetiței.
Fetița a început imediat să facă febră, iar părinții săi au dus-o la Spitalul din Slatina. A fost diagnosticată cu gripă, iar pentru că se simțea tot mai rău, medicii au decis să o trimită la Craiova, unde, după câteva ceasuri, a intrat în moarte clinică.
„Fiind un organism firav, s-a suprapus şi gripa şi noi neavând resursele medicale pentru o boală aşa complexă şi boala onco-hematică, am decis să o transferăm într-un spital care are toate aceste resurse”, declară Andrei Ștefănescu, director medical Spitalul Slatina.
„Se află în continuarea în clinica de terapie intensivă, este în stare gravă. Este intubată şi ventilată mecanic. Se continuă investigaţiile, copilul a fost testat pentru gripă şi s-a confirmat că este suferind de gripă de tip A”, adaugă Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt Spitalul Județean Craiova