O femeie a fost găsită moartă și dezbrăcată de la brâu în jos pe un câmp de lângă Medgidia. Anchetatorii au început cercetările în acest caz după ce un paznic a anunțat că a făcut descoperirea macabră pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră. Identitatea femeii nu a fost încă stabilită.
Agentul de pază a sunat imediat la numărul de urgență 112 și a anunțat că a găsit pe un câmp de lângă localitatea Medgidia, județul Constanța, o femeie care are aproximativ 60 – 70 de ani și care era acoperită cu o pătură, dar dezbrăcată de la brâu în jos. „În cursul acestei dimineţi, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi despre faptul că pe marginea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în Medgidia, a fost găsit trupul neînsufleţit al unei femei. Momentan aceasta încă nu a putu fi identificată”, a declarat Andreea Munteanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa.
La fața locului a fost trimis un echipaj al Serviciului de Ambulanță Constanța, însă medicii nu au putut decât să constate decesul. Criminaliștii de la IPJ Constanța au deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care femeia și-a pierdut viața. Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la morgă pentru necropsie, în urma căreia se va stabili cauza exactă a decesului.