Mai mulți experți în tehnologie și oameni de afaceri susțin că Facebook e la fel de dăunător ca fumatul. În cadrul unui unui interviu, Marc Benioff, CEO-ul Salesforce, a explicat de ce site-ul de socializare dăunează sănătății precum fumatul. „Facebook este noua țigară. Dă dependență, nu este bună pentru tine și sunt oameni care încearcă să te facă să o folosești chiar dacă nu prea înțelegi despre ce e vorba”, a articulat Benioff.
Mai mult, acesta a mers mai departe și chiar a propus că rețeaua trebuie supusă unei orânduiri asemănătoare celei care vizează industria fumatului. Însă, înainte de a face acese declarații, CEO-ul Salesforce avusese o discuție cu fondatorul Common Sense Media, Jim Steyer.
Cel din urmă, care face lobby de multă vreme pentru o mai bună protejare a copiiilor în mediul online, este de părere că cele mai grave probleme sunt legate strând de faptul că rețelele de socializare dau dependență și afectează atenția celor mici și nu numai.
„Comparația cu țigara a fost excelentă, în opinia mea, pentru că omul mediu are acces la ea”, admite Steyer. De asemenea, teoria lui Marc Benioff este susținută și de Roger McNamee, fost investitor timpuriu și mentor a lui Mark Zuckerberg, co-fondatorul și președintele rețelei Facebook.
„Stimulentele pentru manipularea atenției nu înseamnă altceva decât să profiți de pe urma celor mai slabe elemente ale psihologiei umane. Nu mai e suficient să se știe multe despre noi, acum scopul este să se schimbe cee ce gândim și ceea ce facem”, a atras atenția Roger McNamee.
De curând, compania Facebook a informat că este gata să facă front comun cu autoritățile de reglementare, pentru ca lucrurile să se îmbunătățească. „Trebuie să stopăm abuzul cât mai repede și trebuie să protejăm mai bine datele personale”, a declarat directorul de operațiuni al rețelei Facebook, Shery Sandberg.