Eugen Teodorovici se ia de Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă. Motivul pentru care îi consideră prea ”moi” în conflictul cu Iohannis

Eugen Teodorovici iese la atac! Acesta aduce mărturii șocante despre Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea în conflictul cu Klaus Iohannis. Ministrul Finanțelor Publice a vorbit deschis despre situația în cauză în cursul zilei de miercuri, 6 martie, la Antena 3. „Doamna prim ministru este un diplomat, o urmăream cu admiraţie şi nu am chestia asta să perii pe cineva… Spune lucrurilor pe nume, dar totuşi este foarte diplomată. ” Cum a comentat demnitarul situația țării?

Eugen Teodorovici, critici pentru Dragnea și Dăncilă!

Ministrul Finanțelor Publice a declarat miercuri, la Antena 3, că are reproșuri cu privire la abordarea situațiilor dintre Dăncilă, Dragnea și Iohannis. Totul a pornit de fapt de la un atac spre președintele României. „Eu, în schimb, m-am cam săturat de această diplomaţie şi deja o iau ca pe o ofensă din partea domnului preşedinte, care îşi permite deja prea mult. Acum o iau şi personal când spune că e un buget al ruşinii, că am măsluit cifre, că am ascuns, că am furat… Dacă este atât de sigur pe domnia sa că va avea un nou mandat, de ce nu-şi pune pe masă astăzi demisia şi să spună aşa:

„Eu sunt convins că aşa este, ca mine! Dacă e ca mine, să plece ministrul de Finanţe, dar dacă este cum spune Guvernul, pleacă domnul preşedinte”. Lecţia asta despre economie să o dea cui vrea domnia sa (Klaus Iohannis, n.r), dar deja sare calul. Am făcut apel la dialog, la o comunicare normală şi de bun simţ şi nu cred că îşi doreşte să vadă ce înseamnă cu adevărat o replică din partea mea. Noi, PSD-ul, facem o mare greşeală că nu răspundem pe măsură. Răspunsul calm nu există, pentru că uitaţi ce se întâmplă„, a declarat Teodorovici.

Eugen Teodorovici, atac pentru Dăncilă, Dragnea și Klaus Iohannis!

Eugen Teodorovici, despre bugetul țării

De asemenea, șeful de la Finanțe a mai menționat și că din cauza faptului că bugetul de stat nu a fost promulgat, autoritățile pierd 300 de milioane de lei lunar, iar pe plan extern, România este afectată dacă vine vorba de împrumuturi. „La nivel local se pierd lunar aproximativ 300 de milioane de lei prin faptul că acest buget nu este aprobat. Deci, comunităţile locale pierd, pentru că impozitul pe venit aşa cum era în buget era 100% la nivel local, dar neavând buget se merge pe formula din legea veche, adică pe 71,5%. Oricâte soluţii financiare, juridice am căutat şi slavă Domnului că le găsim, ca lucrurile să meargă şi în situaţia asta, tot avem un stop, că nu putem merge în situaţia asta foarte mult timp.

Găsim soluţii pentru a lansa licitaţii noi, cei de la local şi ministerele, pentru a se plăti pensii şi salarii, dar undeva tot ne oprim. În plan extern, în schimb, nu pot ieşi în pieţele externe pentru că nu am buget şi asta înseamnă că cei care stau în piaţă şi aşteaptă ca România să se împrumute ştiu că piaţa are astăzi bani, România are un nivel foarte bun de împrumut. Timpul se reduce. E clar că cei care vor oferta la un moment dat or să crească preţurile, pentru că nu mai am cum să mă împrumut într-un timp foarte scurt cu sume foarte mari. Deci, acesta este un cost pe care cineva trebuie să şi-l asume.”