Emisiunea „România, te iubesc” revine la PRO TV! Anchetele realizate de Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Rareș Năstase și prezentate de Cristian Leonte au ajuns la sezonul 22 și revin pe micile ecrane de duminică, 17 februarie, de la ora 18:00.
Jurnaliștii de la „România, te iubesc”, vor investiga cazuri de corupție, situații în care autoritățile au dat dovadă de incompetență sau lipsă de interes pentru copii și pentru educația lor, dar și multe alte probleme care pot fi întâlnite la tot pasul în România, probleme care ar putea fi rezolvate dacă cei care au datoria să o facă s-ar ocupa într-adevăr de ele. În sezoanele precedente, în cadrul emisiunii au fost difuzate anchete precum „Marea Defrișare”, „Europa, așteaptă-ne”, „Centura Rușinii”, „Căile furate române” sau „Tu știi ce mai face copilul tău?”, cea din urmă aducând postului Pro TV un premiu Emmy.
„E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, se spune. În cazul nostru, greșim tot satul: profesori, părinți, societate, poliție, primărie… Anul acesta, vom discuta situații extrem de periculoase în care ne-am pus copiii din indiferență, ignoranță, grabă. Încă e timp să salvăm o generație de o otravă greu de controlat. Să ne cunoaștem țara și pe oamenii ei, cu bune și cu rele, ca s-o iubim și mai mult. E posibil ca atunci să începem să o și tratăm cu dragoste adevărată”, a declarat Cristian Leonte.
Emisiunea „România, te iubesc”, care revine la Pro TV din 17 februarie, s-a bucurat de-a lungul timpului de un mare succes în rândul telespectatorilor. Audiențele au crescut de la o emisiune la alta, iar echipa de jurnaliști a scos chiar și o carte cu cele mai de succes anchete: